11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 9:43
No menu items!

Gabriel Oprea a marcat o premieră la Academia de Poliție: Copiii unor eroi ai MAI sunt studenți în anul I

spot_img

Vicepremierul pentru securitate națională a participat joi la ceremonialul depunerii Jurământului Militar de către studenții anului I ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”

Academia de Politie 1

Vicepremierul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea, a transmis joi un mesaj de felicitare pentru toți studenții anului I, dar și de încurajare pentru cei trei studenți care au intrat la Academia de Poliție beneficiind de facilitatea oferită urmașilor angajaților MAI decedați în misiune, de a urma, fără susținerea examenului de admitere, cursurile instituțiilor de învățământ ale Ministerului.

Pentru toți cei care au ales o profesie într-o instituție a sistemului de securitate națională, depunerea jurământului reprezintă unul dintre cele mai importante și pline de semnificații momente din carieră. Așa a fost și pentru mine, așa a fost și pentru toți ofițerii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, fie că acum sunt la începutul sau la finalul carierei.

Pentru studenții anului I ai Academiei de Poliție, depunerea Jurământului Militar este momentul sacru al legământului față de țară, față de lege și față de români. Pentru cei mai mulți este momentul asumării primelor responsabilități în viață. Cu toții sunteți aici pentru că ați ales să fiți în slujba oamenilor, a comunității și a țării. Am credința că această opțiune s-a bazat pe propriile principii și valori, pentru că meseria de  polițist, jandarm sau pompier presupune, înainte de orice, VOCAȚIE!

Faptul că ați trecut procesul riguros de selecție, mult mai complex decât cel pe care îl parcurg colegii dumneavoastră de la alte universități, este dovada faptului că aveți ambiția, hotărârea și aptitudinile necesare unui domeniu atât de complex, precum cel al ordinii publice și securității naționale. Vreau să remarc astăzi – și știu că este o premieră pentru Academia de Poliție – că între cei peste 500 de studenți ai anului I, există trei tineri, trei copii ai unor eroi ai Ministerului Afacerilor Interne, foști colegi de-ai noștri care și-au pierdut viața în misiune.

În mod deosebit, vreau să-i felicit pe acești tineri, pentru că au avut puterea de a trece peste momentele deosebit de grele, cauzate de pierderea unui părinte, și au ales să meargă mai departe pe acest drum dificil al carierei militare, urmând exemplul părinților pe care i-au pierdut. Și spun asta pentru că, la rândul meu, am trăit această dramă, pe când aveam doar 10 ani. Tatăl meu, căpitan în armata română, și-a pierdut viața în unitate. Așa cum fac astăzi cei trei tineri, și eu am ales să urmez modelul tatălui meu, am ales cariera militară.

Este o satisfacție în plus pentru mine că am reușit anul acesta ca în Ministerul Afacerilor Interne spiritul de solidaritate și recunoștința față de oamenii noștri să poată îmbrăca și astfel de forme de suport pentru familiile și urmașii celor căzuți la datorie.

Gabriel Oprea
vicepremier pentru securitate națională, ministru al afacerilor interne

Potrivit reprezentanților MAI, anul acesta, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” au depus Jurământul Militar 517 studenți ai anului I. La festivitate au mai participat și cei 9 studenți din Republica Moldova care urmează cursurile Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” la specializările Pompieri și Penitenciare.

Dragi studenți,

Vă încurajez pe toți să profitați din plin de această perioadă a vieții voastre. Folosiți-o pentru a vă desăvârși ca oameni cinstiți, curajoși și demni. Luați tot ce este mai bun de la profesorii Academiei, învățați și pregătiți-vă conștiincios.

Fiți optimiști și nu vă lăsați învinși de greutăți pentru că, deși viața pe care o veți urma după anii de școală este una plină de încercări, vă poate aduce imense satisfacții.

În ceea ce ne privește pe noi, cei care reprezentăm Guvernul României, MAI,vă asigur că dăm cea mai mare importanță generațiilor de viitori ofițeri, așa cum am făcut-o și în acest an când, pentru prima dată după anul 2010, am încadrat la termen toți absolvenții Academiei de Poliție, dar și pe cei ai școlilor de subofițeri și agenți.

La fel de important este pentru noi să continuăm să acordăm tot sprijinul fraților noștri din Republica Moldova, în sensul pregătirii unor ofițeri pentru ministerul de interne moldovean. Și mă bucur că la această ceremonie participă și cei nouă studenți din Republica Moldova, care se vor pregăti alături de colegii români.

Prezența dumneavoastră aici este expresia faptului că România își respectă promisiunea de a contribui, în mod direct, la modernizarea instituțiilor de aplicare a legii din Republica Moldova.   

Permiteți-mi să adresez mulțumiri părinților prezenți astăzi, aici, într-un număr atât de mare, pentru că au insuflat acestor tineri valorile fără de care nu ar putea face parte din  instituțiile de aplicare a legii. Credința, curajul și patriotismul se cultivă în familie și se dezvoltă în școală.

Cu toții, dragi părinți, aveți în față dovada reușitei! Și ce mândrie poate fi mai mare, decât că astăzi fiii și fiicele dumneavoastră au dat proba maturității prin depunerea Jurământului de credință în fața drapelului României? 

Dragi studenţi ai anului I,

Veți beneficia aici de cea mai bună îndrumare, veți fi învățați de un corp profesoral de elită. Și vreau, cu această ocazie, să le mulțumesc profesorilor Academiei de Poliție și să-i asigur de tot respectul nostru și de întreaga noastră recunoștință. Acești profesori au o misiune deosebită: să-i pregătească pe cei care ne protejează copiii, ne protejează părinții, protejează viețile și liniștea românilor, ne dau, zi de zi, sentimentul de siguranță. La final, vă urez să parcurgeţi cu succes drumul pe care ați păşit astăzi și vă felicit cu prilejul depunerii Jurământului Militar. Așa să vă ajute Dumnezeu!

Gabriel Oprea
vicepremier pentru securitate națională, ministru al afacerilor interne

R.D.