17.2 C
București
joi, 2 mai 2024 - 13:16
No menu items!

FSB, serviciul secret al Rusiei, recrutează foști luptători ISIS, ca ”agenți” în Ucraina

spot_img

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a recrutat de-a lungul anilor foști luptători ISIS ca „agenți” ai acestora în țări precum Ucraina, a relatat la 16 mai presa rusă independentă Meduza, citată de Kyiv Independent.

Potrivit Meduza, Baurzhan Kultanov, originar din Rusia, care a plecat în Siria pentru a lupta pentru Statul Islamic, a devenit dezamăgit când și-a dat seama că acesta nu lupta pentru musulmani, ci mai degrabă „crea haos”.

După două încercări, Kultanov a părăsit Siria pentru Turcia. El a încercat să solicite azil politic, dar oficialii au descoperit implicarea sa anterioară cu ISIS, ceea ce a dus la trimiterea sa înapoi în Rusia.

Kultanov a primit patru ani și patru luni de închisoare pentru că a cooperat cu serviciile secrete rusești, scrie Meduza.

După ce a fost eliberat în 2019, lui Kultanov i s-a spus că va fi trimis în Ucraina, unde erau ”interesați să aibă agenții lor”. Mai exact, serviciile speciale rusești doreau ca el să se infiltreze în batalioanele cecene și tătare care luptă de partea Ucrainei.

Sursele citate de Meduza au declarat că există numeroase cazuri de astfel de ”agenți” în Ucraina și în alte părți, unde sunt însărcinați cu spionajul, încercând să corupă persoane de interes sau chiar să comită omoruri la comandă.

D.Constantin