22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 14:29
No menu items!

Franța reduce carantina în pandemie. 95% dintre infectați nu mai sunt contagioși după 5 zile

spot_img

Consiliul Ştiinţific pentru COVID-19 din Franţa s-a pronunţat în favoarea scurtării perioadei de carantină de la 14 zile la şapte zile, a anunţat marţi ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Veran, care a precizat că o decizie în acest sens a Executivului de la Paris va fi anunţată vineri, relatează EFE, preluată de Agerpres.

Organismul de consultare înfiinţat pentru combaterea pandemiei declanşate de noul coronavirus s-a pronunţat în favoarea ideii ca „perioada de izolare, într-un anumit număr de situaţii, să fie redusă de la 14 la şapte zile”, a informat postul de radio France Inter.

Olivier Veran a precizat că decizia nu dă prioritate chestiunilor economice, ci ţine cont de faptul că „toţi suntem contagioşi în primele cinci zile după simptome sau după testul pozitiv, iar apoi contagiozitatea scade în mod semnificativ”.

Ministrul francez a admis că o parte importantă a compatrioţilor lui nu respectă în prezent perioada de carantină şi s-a arătat încrezător că o scurtare a perioadei de izolare ar putea duce la îndeplinirea obiectivelor avute în vedere prin această măsură.

Olivier Veran a subliniat că, potrivit experţilor, după cinci zile de la contractarea bolii, mai puţin de 5 % dintre persoanele afectate sunt „potenţial contagioase” şi într-o formă „foarte scăzută”.

Executivul francez va lua o decizie în acest sens vineri 11 septembrie, în cadrul unui Consiliu pentru apărare şi securitate axat pe situaţia epidemiologică.

Franţa a înregistrat luni 4.203 noi cazuri de COVID-19, faţă de cele 7.071 raportate duminică şi de cele 8.550 diagnosticate sâmbătă.