Franţa importă din Rusia aproximativ 17% din gazele naturale de care are nevoie, prin gazoduct sau sub formă lichidă, cu nave de transport de metan.

Marea majoritate a gazelor naturale ruseşti ajungeau în Franţa prin gazoduct – prin acest singur punct de interconectare cu Germania.

Fluxurile au fost reduse cu 60% – de la începutul anului -, iar acest punct de import mai funcţiona doar la 10% din capacitatea sa ”la începutul lui 2022”, potrivit GRTgaz.

De două zile, aprovizionarea a ajuns la ”zero”, potrivit gestionarului.

GRTgaz nu ştie cauza acestei întreruperi, însă aceasta are loc în contextul în care Gazprom şi-a redus în mod considerabil livrările de gaze naturale către Germania, prin gazoductul Nord Stream 1.

Franţa importă, însă, gaze naturale din alte ţări – inclusiv din Spania, care şi-a crescut, în ultima perioadă, livrările.

Ea şi-a crescut mai ales achiziţia de gaze naturale lichefiate (GNL) ruseşti, aduse cu nave de transport de metan la terminale care se află aproape de maximul lor tehnic, potrivit GRTgaz.

Franţa a devenit, astfel, cel mai mare cumpărător de GNL rusesc din lume, potrivit unui analist de la Centre for research on energy and clean Air (CREA), Lauri Myllyvirta, care a publican săptămâna aceasta un raport privind vânzări de petrol şi gaze naturale.

Însă gestionarul francez GRTgaz dă asigurări cu privire la umplerea stocurilor franceze, în vedeea iernii viitoare, la un nivel de 56%, în contextul în care acest nivel era de obicei, la această dată, de 50%.