11.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 22:02
No menu items!

Franța crește capacitatea de testare. A ajuns la 13.000 de cazuri în 24 de ore

spot_img

Franţa a înregistrat 13.215 noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore, nou record de la începerea testării pe scară largă în ţară, şi 123 de decese, potrivit informaţiilor date publicităţii vineri de Direcţia de sănătate publică, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Circa 3.626 de bolnavi de COVID-19 au fost spitalizaţi în ultimele şapte zile, cu 403 mai mulţi decât numărul anunţat în ajun, dintre care 571 la reanimare, a anunţat serviciul public de sănătate.

În schimb, rata de pozitivare (proporţia persoanelor pozitive în raport cu numărul total de persoane testate) a rămas stabilă, la 5,4%.

De la începutul pandemiei, cel puţin 31.249 de decese legate de COVID-19 au fost înregistrate în Franţa, dintre care 20.689 în mediul spitalicesc.