12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024 - 4:05
No menu items!

Franța a refuzat definitiv să îl extrădeze pe Paul de România, condamnat în dosarul Fermei Băneasa

spot_img

Magistrații din Franța au respins definitiv solicitarea autorităților române de a-l extrăda pe Paul Philippe al României, condamnat definitiv, în decembrie 2020, la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa. Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat că refuzul se bazează pe invocarea avocaților lui Paul de România, privind compunerea nelegală a completului de judecată care l-a condamnat.

Mai exact, instanța de fond din Franța a respins predarea lui Paul de România pe motiv că unul dintre judecători nu ar fi depus jurământul la învestirea în funcție, astfel că tot completul a fost compus nelegal”, a explicat Alina Gorghiu pentru G4 Media.
 

Ministrul Justiției a mai declarat pentru sursa citată că autoritățile din țara noastră au trimis toate documentele solicitate, inclusiv pe cele privind condițiile de detenție, care sunt în conformitate cu standardele europene. Mai mult, Gorghiu a cerut magistratului de legătură și instanței de executare oidentificarea unei soluții pentru a repune în discuție această cauză.

Prima respingere a cererii de extrădare a lui Paul Philippe al României a venit de la Curtea de Apel din Paris la finalul lunii noiembrie, 2023. Paul Philippe al României a fost condamnat definitiv, în decembrie 2020, la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa.

M. Nedelcu