3.9 C
București
marți, 30 noiembrie 2021 - 10:21
No menu items!

Franco Frattini: Procesul de extindere a UE nu poate fi încheiat fără Serbia

spot_img

 Franco-Frattini-about-Serbia

Franco Frattini, fost șef al diplomației italiene și actual consilier al guvernului sârb, a declarat că procesul de extindere a Uniunii Europene nu poate fi încheiat înainte ca Serbia să devină stat membru, dat fiind că această țară este deja o parte a Europei, informează marți agenția Tanjug.

„În contextul dificultăților legate de criză, procesul de unificare europeană continuă. Serbia merită să fie un membru deplin al Uniunii Europene, dat fiind că este o parte esențială a acestui process”, a explicat Frattini luni seară, în cadrul unei ceremonii ce a marcat împlinirea a cinci ani de la înființarea Partidului Progresist Sârb (SNS), cel mai important din actuala coaliție de guvernământ.

Fostul comisar european a subliniat că Serbia realizează toate reformele necesare pentru bunăstarea și prosperitatea sa, iar acest lucru este în interesul UE, dat fiind că va contribui la stabilitatea întregii regiuni. Cel mai recent raport al Comisiei Europene privind progresul Serbiei este foarte încurajator și reprezintă o confirmare a tot ceea ce a făcut Serbia, a conchis el.

C.A.