11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 11:49
No menu items!

FPTR: Cei 90.000 de români care merg în vacanță de 1 Mai vor cheltui aproximativ 50 mil. lei

spot_img

Peste 60 de plângeri depuse de turiști la Protecția Consumatorului

Prognoza nefavorabilă strică planurile românilor de 1 Mai: 90.000 de persoane vor înnopta în unitățile de cazare din toată țara, cu aproximativ 10 procente mai puțin decât în 2013. Astfel, chiar dacă hotelierii s-au pregătit cu peste 110.000 de locuri de cazare, cu 10.000 mai multe decât anul trecut, numărul turiștilor va fi cu 10% mai mic decât în 2013.

„Sunt două motive care explică această situație: în primul rând, ploile care au cuprins toată țara în ultimele zile îi determină pe români să se gândească de două ori înainte de a-și face bagajele și de a pleca în concediu. În al doilea rând, anul acesta, Ziua Internațională a Muncii cade imediat după Paște, iar mulți români și-au consumat deja bugetul alocat pentru distracție”, a declarat Dragoș Răducan, vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

În ceea ce privește destinațiile interne alese de turiștii români, topul este condus de departe de litoral. Numărul celor care petrec minivacanța într-o stațiune de la malul mării este aproape similar celui din 2013, ajungând la 25.000 de persoane. Cu un grad de ocupare de aproximativ 90%, Mamaia rămâne stațiunea preferată de români.

„Ne-am obișnuit ca de câțiva ani buni, pe 1 Mai, în Mamaia să fie organizate diverse spectacole, concerte și evenimente. Toate acestea au un efect de magnet asupra turiștilor, care vor să aibă parte și de acțiune în vacanță. În plus, cluburile şi discotecile au pregătit petreceri speciale de 1 Mai, pentru nopți albe la malul mării”, afirmă Dragoș Răducan.

Nu doar hotelierii și patronii de cluburi vor avea de câștigat zilele acestea, ci și proprietarii de baruri și restaurante. „Estimăm încasări de aproximativ 32-33 milioane de lei în toate destinațiile turistice din țară doar pentru mâncare şi distracţie, în condițiile în care un român va cheltui în medie 120 de lei pe zi, în afară de cazare și mic dejun”, precizează oficialul FPTR.

La această sumă se adaugă circa 17 milioane de lei pe cazare și mic dejun, ceea ce conduce la o estimare a cheltuielilor totale ale românilor care merg în minivacanța de 1 Mai în țară de 50 de milioane de lei.

Chiar dacă la munte s-au anunțat precipitații, 18.000 de români și-au rezervat o vacanță într-unul din hotelurile din stațiunile montane, unde vor cheltui aproximativ 2,7 milioane de lei în sejurul de 2-3 zile.

Stațiunile balneare sunt și ele solicitate în această perioadă. Astfel, 10.000 de români au ales să-și facă vacanța la băi, unde pot beneficia de programe speciale de tratament și relaxare.

Mult mai puțini români s-au orientat spre Delta Dunării. Este vorba despre 2.000 de persoane, în special pescari pasionați și turiști dornici de inedit. Pe de altă parte, aproximativ 8.600 de români profită de zilele libere pentru a merge în străinătate.

În privinţa turismului extern, cea mai solicitată destinaţie a rămas, ca şi anul trecut, Bulgaria, urmată de Ungaria, Grecia, Spania, Turcia.

C.C.