15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 19:19
No menu items!

FOTO/VIDEO. Ucrainean, reținut la Giurgiu. Ce au găsit polițiștii în camionul pe care îl conducea

spot_img

Poliţiştii de Frontieră din Giurgiu au descoperit, într-un camion cu varză, aproape trei miliane de ţigarete de contrabandă, estimate la o valoare care depăşeşte 3 milioane de lei. Şoferul a fost reţinut pentru 24 de ore.

Poliţia de Frontieră anunţă, sâmbătă, că, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 43 de ani.

Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, varză din Macedonia în Ucraina.

”În compartimentul pentru marfă, au fost descoperite ascunse, în spatele mărfii declarate în documente (metoda capac), 297 de baxuri ce conţineau 2.970.000 de ţigarete (148.500 de pachete). Ţigările, în valoare totală de aproximativ 3.267.000 de lei, au fost indisponibilizate, iar în continuare poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cadrul dosarului penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu”, a transmis Poliţia de Frontieră.

Șoferul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

                                                                                                                 Adina Silav