13 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024 - 4:35
No menu items!

FOTO/VIDEO. Incendiu uriaș în apropiere de Atena. Pompierii români luptă cu flăcările alături de cei din Grecia

spot_img

Un incendiu de vegetație în Grecia, alimentat de vânturi puternice, a făcut ravagii în regiunea muntoasă Penteli, în apropiere de Atena, determinând autoritățile să ordone evacuarea a cel puțin patru zone și a unui spital, potrivit Reuters. Printre salvatorii care intervin pentru stingerea flăcărilor se află și pompierii români aflați în Grecia.

Protecţia civilă din Grecia a cerut marţi evacuarea a nouă sate de la poalele Muntelui Penteli, la nord de Atena, ameninţate de un incendiu puternic, relatează AFP.

Un număr de 350 de pompieri, 15 avioane şi nouă elicoptere au fost mobilizate în încercarea de a stinge flăcările, care ameninţă localităţile Penteli, Nea Penteli, Daou, Dioni, Kallitechnoupoli, Anthoussa, Drafi şi Dassamari, au precizat pompierii eleni.

Un spital și Observatorul Național din Atena au fost evacuate ca măsură de precauție. Traficul a fost oprit pe drumurile care duc spre Penteli, iar poliția îi ajuta pe locuitori să găsească drumul de ieșire din zonele afectate de incendiu.

Premierul Kyriakos Mitsotakis a prezidat o teleconferință cu autoritățile de protecție civilă cu privire la incendiu.

„Ne aflăm în vârful sezonului de incendii, iar condițiile actuale facilitează izbucnirea și răspândirea incendiilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Pompieri, Yiannis Artopios.

În ultimele 24 de ore, pompierii greci s-au confruntat cu 39 de incendii izbucnite în ţară.

Pompierii români intervin pentru stingerea incendiului din apropiere de Atena

Pompierii români intervin la prima misiune de localizare și lichidare a incendiului izbucnit în proximitatea mai multor locuințe din zona Penteli, aflată în Nord-Estul Atenei.

Pe 15 iulie, cel de-al doilea contingent format din 28 de pompieri a plecat în Grecia pentru schimbarea efectivelor care, în ultimele două săptămâni, au sprijinit autoritățile elene prin activități de monitorizare și stingere a incendiilor de pădure în zone din Nordul Atenei.

Au fost planificate mai multe sesiuni de pregătire și antrenamente, împreună cu omologii eleni, care să asigure gestionarea optimă a intervențiilor din teren.

Pentru prevenirea evenimentelor care să pună în pericol viața comunităților și familiarizarea cu specificul zonei de intervenție, la solicitarea ofițerului de legătură grec, cei 28 de militari români, cu 3 mașini de stingere, 1 cisternă de mare capacitate, 1 autospecială cu capacitate de trecere mărită și 2 autospeciale de primă intervenție și comandă au efectuat misiuni de monitorizare în regiunea Attica, în jurul Parcului Național Schinia.

                                                                                                                  Adina Silav

SURSA VIDEO/FOTO: IGSU