7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 11:28
No menu items!

FOTO. Un TIR care transporta opt mașini a ars complet pe autostrada Arad-Timișoara

spot_img

Un autotren încărcat cu opt autoturisme a fost cuprins de un incendiu şi a ars complet, în noaptea de joi spre vineri, pe autostrada A1, în judeţul Arad.

Incidentul a avut loc pe calea de mers Timişoara – Nădlac, iar la sosirea pompierilor autotrenul ardea generalizat.

„Pompierii militari arădeni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un automarfar încărcat cu 8 autoturisme, pe A1 la km 535 sensul de mers Timişoara-Nădlac. La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă la remorca autotrenului şi la capul tractor. În urma flăcărilor autotrenul şi cele 8 autoturismele au ars în totalitate”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

Conform sursei citate, nu s-au înregistrat victime.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost efectul termic determinat de frecarea unei roţi a remorcii pe timpul deplasării.

                                                                                                                   Adina Silav

SURSA FOTO: aradon.ro