4.8 C
București
marți, 19 martie 2024 - 5:51
No menu items!

FOTO Nicușor Dan și căderea în dizgrația bucureștenilor: „Lumea stă în frig și încălzește apa la ibric”. „Mânca-te-ar ocna, Nicule”. „Sunteți mai ceva ca Grinch, ați furat orice bucurie”

spot_img

Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan a vrut să împărtășească bucuria luminilor de pe Arena Națională cu oamenii de pe Facebook și a postat, miercuri, de 1 decembrie, un mesaj de „la mulți ani” pentru români, însoțit de  fotografii  cu jocul de lumini colorate de pe Stadion. În cel mai scurt timp însă, oamenii în  a căror dizgrație a căzut edilul, au reacționat cu tot felul de mesaje care mai de care mai dojenitoare. „Lumea stă în frig și încălzește apa la ibric”. „Mânca-te-ar ocna, Nicule”, „Stăm toți într-o cameră cu un calorifer electric în priză. Tu?”, „Sunteți mai ceva ca Grinch, ați furat orice bucurie”, sunt câteva dintre răspunsurile oamenilor.

„De ziua României, Arena Națională a strălucit, la mulți ani tuturor românilor, oriunde s-ar afla”, a scris edilul Bucureștiului, Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook, cu ocazia serbării a 103 ani de la Marea Unire.

Bucuria lui Nicușor Dan însă, era mai bine, poate, să fie păstrată doar în suflet de către acesta, pentru că postarea de pe Facebook i-a înfuriat pe oamenii care nu s-au ferit deloc să-și verse nemulțumirile.

O parte dintre internauți s-au plâns de lipsa căldurii și a apei calde în București, și i-au reamintit primarului Nicușor Dan că sunt nevoiți să apeleze la alte surse de încălzire ca să nu înghețe în case.

„Stăm toți într-o cameră cu un calorifer electric în priză. Tu?”, „Minunat, dar e frig rau in case pe bulevardul Basarabia. .”, „Tichie de mãrgãritar, lumea stã în frig si încãlzește apã la ibric”,  „A strălucit și gheața de pe calorifere boss. Tot în București, da”, au spus locuitorii Capitalei, care se confruntă cu aceste probleme, în luna decembrie.

Dezamăgiți, oamenii i-au replicat primarului Capitalei că abia așteaptă terminarea mandatului acestuia și au amendat imaginea dezolantă pe care o are Bucureștiul plin de gropi, gunoaie și sărăcăcios împodobit de sărbători, ba chiar l-au asemănat pe edil cu personjul negativ Grinch, care a furat Crăciunul.
 
„Era și mai frumos dacă blocul din Drăgan Nicolae ar fi stralucit la fel ca stadionul! Ce spuneți, domnule primar?
Oamenii ar fi apreciat mai mult un gest făcut de dumneavoastră în pragul sărbătorilor, să găsiți soluții pentru a avea lumină în bloc.
Dacă strigătul unui copil vă lasa rece, atunci cu siguranță vă meritați eticheta de Grinch”.
 

„Mișto „noul Bucuresti”, din ce în ce mai dezolant, mizer si neîngrijit. Sunteți o mare dezamagire. Și cu luminile astea, „vesele, bogate și frumoase”, v-ați dat lucrarea de doctorat, sunteți mai ceva ca Grinch. Ați furat orice bucurie pe care o mai puteam avea după 2 ani de pandemie. Sunt curioasă, ce faceți cu banii economisiți din această minunată idee? Cred că măcar merităm să știm”, au răspuns oamenii.

„Ești terminat!!!! Abia aștept sa ți se termine candidatura, să scăpăm de tine”.

„Ceva de vis! O mare realizare, cat sa închideți anul cu grație”.

„Arena Națională o fi strălucit, dar restul orașului e atât de trist… Nu pentru asta v-am votat”.

„De ziua României capitala București arata dezolant, ghirlandele cu beculețe din pomii plantați prin centru sunt de acum 30 de ani.

Domnule Nicușor Dan, cât costa primăria dacă arăta și orașul nostru ca o capitală europeana și nu ca un sat uitat de lume? M-ați dezamăgit! Sa va fie rușine!”, a scris o femeie.

„Trotuarele de pe Magheru, Elisabeta și Victoriei sunt pline de gropi.  Capitala merită un real profesionist la butoane”, „Poate strălucesc și drumurile..că în rest strălucește tot în București”, s-au mai plâns cetățenii.

Unul dintre internauți nu a ezitat să amendeze postarea incompletă a lui lui Nicușor Dan care nu a menționat că luminile de pe Arena Națională sunt, de fapt, meritul organizatorilor Festivalului Saga.

„Te lauzi cu ce a facut Saga Festival. Pune, Nicule, în descriere că au facut băieții ăia de la Saga spectacolul, că se înțelege că l-ai făcut tu.”

În contextul recentei inaugurări a Târgului de Crăciun, la care accesul se face doar pe baza unui bilet în valoare de 7 lei, oamenii nemulțumiți că trebuie să plătească pentru a intra, s-au revoltat.

„Rușine ! Vrei prime de sărbători și ai pus 7 lei intrarea la targul de Crăciun! Asta-i nesimțire curată!”,  „Tot 7 lei întrarea la Târg?”, au replicat bucureștenii.

Nici faimosul brad din centru Târgului de Crăciun nu a rămas neapostrofat de către internauți.

„Bătaie de joc, tot ce faceți. Târgul de Crăciun este o gluma proasta. Rușine să vă fie”.

„Cu banii pe care i-ați dat pe artificiile de la stadion mai bine ați fi investit într-un brad verde adevărat! Bradul de Crăciun este verde”, au mai scris oamenii.

„Nea’ Nicu ’ăl bătrân era mai bun și mai frumos”, l-a ironizat un internaut pe Nicușor Dan, comparând-ul cu fostul dictator Nicolae Ceaușescu.

Lorena Luchian