22.3 C
București
duminică, 5 mai 2024 - 19:14
No menu items!

FOTO/ Imaginile incredibile din benzinării. Românii, disperați să-și facă stocuri de carburanți

spot_img

Șoferii s-au îngrămădit să-și facă stocuri de benzină sau motorină de teamă că în următoarele zile prețurile ar putea trece de 10-11 lei pe litru. Cei care nu s-au mulțumit să-și facă plinul de carburant au venit în portbagaje cu tot felul de recipiente mai mari sau mai mici pentru a fi siguri că vor pleca din benzinării cu suficienți litri de combustibil.

Benzinăriile din toată țara au fost luate cu asalt miercuri seară, oamenii fiind speriați de zvonurile că prețul benzinei ar putea să sară de 11 lei per litru, în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.

Şoferii au format cozi uriaşe în benzinăriile din Capitală, Arad, Bihor, Timişoara, Constanţa, precum şi în multe alte oraşe, după ce pe internet, au apărut mai multe imagini cu preţurile practicate de o benzinărie din Beiuş, deţinută de o companie locală, parteneră cu lanţul Mol, unde prețul pentru un litru de combustibil a ajuns la 11,10 lei în doar câteva minute.

Cei care nu s-au mulțumit să-și facă plinul au venit în portbagaje cu tot felul de recipiente mai mari sau mai mici. Practic, orice recipient cu capac a fost tocmai bun de umplut pentru a fi siguri că vor pleca din benzinării cu suficienți litri de combustibil.

La Arad au fost surprinși oameni care alimentau cu carburanți de la pompă un microbuz de transport marfă, numai că benzina nu era pusă în rezervorul vehiculului, ci în pubele de gunoi de 240 de litri fiecare.

Cât e prețul la benzină și motorină joi, după o noapte de panică în benzinării

​​Prețul la benzină joi dimineața în București se situează în jurul a 8 lei, cea mai scumpă benzină standard fiind la benzinăriile Mol, respectiv între 8,34 și 8,43 lei. Cea mai ieftină este la Lukoil, 7,5 lei.

Potrivit Monitorului Prețurilor, la Petrom benzina standard costă 7,99 lei, iar la OMV 8,08 lei.

La motorină standard, prețul sare de 9 lei la Mol, maxim fiind 9,12 lei.

La Petrom, este 7,99, iar la Lukoil, 7,68 de lei.

Prețul la motorină standard la OMV este între 8,23 lei și 8,31 de lei.

                                                                                                                    Adina Silav

SURSA FOTO: Antena 3