15.8 C
București
joi, 2 mai 2024 - 20:08
No menu items!

FOTO. Grecia devastată de incendiile provocate de cea mai gravă caniculă din ultimii 34 de ani

spot_img

Grecia este lovită de „cea mai gravă caniculă de după 1987”, în urmă cu peste 30 de ani, a avertizat prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, în timp ce mercurul termometrelor a urcat la 45 de grade luni în unele regiuni, relatează luni France Presse, potrivit Agerpres.

„Ne confruntăm cu cel mai rău val de căldură din 1987”, ceea ce provoacă „suprasolicitarea reţelei de electricitate”, a declarat premierul la sfârşitul unei întâlniri cu responsabili ai operatorului grec de distribuţie electrică, ADMIE.

Mitsotakis a asigurat că autorităţile „fac tot posibilul pentru a face faţă situaţiei” şi a cerut utilizatorilor „să limiteze consumul, în special la începutul după-amiezii şi în timpul nopţii”.

Serviciile meteorologice au prevăzut pentru luni şi marţi temperaturi de la 40 la 42 de grade Celsius în insule şi de la 41 la 43 de grade pe continent, cu valori maxime de 44 la 45 de grade în Peloponez şi Tesalia (nord).

Mai multe incendii au izbucnit în Grecia la sfârşitul săptămânii trecute, fără să facă victime, mai ales în Insula Rhodos şi în nord-vestul Peninsulei Peloponez. Luni, pompierii încercau să stăpânească cele două incendii.

„În iulie am avut 1.584 de focuri faţă de 953 în 2019”, a declarat viceministrul protecţiei civile Nikos Hardalias, estimând că „nu se mai vorbeşte despre schimbările climatice, ci despre ameninţarea climatică”. „Suntem într-o fază de dereglare climatică absolută”, a mai spus el la televiziunea publică ERT, precizând: „în ultimele 48 de ore, am avut 116 incendii în Grecia”.

Raluca Dan