15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 16:00
No menu items!

FOTO. Fotograful batalionului Azov se întoarce în armată, după ce a fost luat prizonier și eliberat de ruși

spot_img

Unul dintre luptătorii ucraineni de la Azovstal, Dmitro Kozatski, cunoscut sub pseudonimul Orest, care a publicat mai multe fotografii cu un puternic impact emoțional cu apărătorii ucraineni de la uzina din Mariupol, a anunțat că se va întoarce în armată.

Luptătorul ucrainean a fost luat prizonier în luna mai și a fost eliberat de Rusia în luna septembrie, alături de alte peste 200 de persoane, printre care alți apărători ai Azovstal și cetățeni străini care au luptat pentru Ucraina.

„Astăzi este prima zi în care m-am întors în serviciul militar”, a scris Dmitro pe contul său de Twitter.

Dmitro a postat o fotografie în care apare purtând un tricou cu sigla Departamentului de Stat al SUA.

Apărătorul de la Azovstal pare și acum mult mai slab decât era înainte de a fi luat prizonier de ruși.

Potrivit presei locale, Dmitro Kozatski are 26 de ani și s-a născut în regiunea Jîtomîr. Până în 2014, a studiat științe politice la Academia Ostroh din regiunea Rivne din Ucraina, apoi s-a alăturat Gărzii Naționale a Ucrainei.

Potrivit Hromadske, luptătorul poreclit Orest s-a alăturat Regimentului Azov în 2017.

Apoi, Dmitro Kozatski a devenit responsabil de serviciul de presă al batalionului, potrivit presei locale.

În Ucraina, Dmitro Kozatski este considerat „ochii și vocea Azovstal”.

Pe 10 mai, când trupele rusești încercau cucerirea oțelăriei Azovstal, Dmitro Kozatski a publicat mai multe fotografii ale căror personaje principale erau apărătorii răniți ai Azovstalului.

„Ei bine, asta-i tot. Vă mulțumesc din adăposturile din Azovstal – locul morții mele și al vieții mele”, a scris el în mesajul însoțit de ultimele fotografii făcute în oțelăria din Mariupol, înainte de a fi luat prizonier de către ruși.

                                                                                                               Adina Silav