11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 1:05
No menu items!

FOTO/ Fotbaliştii străini din Ucraina, aduși la Bucureşti

spot_img

Jucătorii străini legitimaţi la Dinamo Kiev şi Şahtior Doneţk, însoţiţi de familii, au intrat, în noaptea de duminică spre luni, în România, prin Vama Albiţa, a anunțat Federația Română de Fotbal.

Printr-o acţiune comună cu federaţia din Ucraina şi cu cea din Republica Moldova, Federaţia Română de Fotbal, cu sprijinul autorităţilor, din țară, a reuşit să aducă în România jucătorii străini de la Dinamo Kiev şi Şahtior Doneţk.

Grupul format din 42 de persoane, fotbaliştii şi familiile acestora, a intrat în România la miezul nopţii şi a fost aşteptat de autocarul echipei naţionale a României, care i-a transportat la baza tricolorilor de la Mogoşoaia. Luni, aceștia vor pleca spre țara natală.

”Acestea sunt momentele când solidaritatea, întrajutorarea sunt valori ale fotbalului care trec de dimensiunile sportive şi intră în cele ale umanitarismului. Este modul în care noi, FRF, ne exprimăm sprijinul faţă de victimele acestui război sângeros din Ucraina. Vom continua să ajutăm fotbalul ucrainean să treacă peste încercări”, a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele FRF.

Acţiunea de duminică nu a fost singura derulată de FRF pentru aducerea jucătorilor în România. Sâmbătă dimineaţă, s-a întors acasă, prin vama Siret, Valentin Cojocaru, fotbalistul român în vârstă de 26 de ani, legitimat la FC Dnipro. Cojocaru a ajuns în ţară fiind însoţit de colegi de la FC Dnipro, dar şi de un jucător şi antrenorul secund de la Zoria Lugansk.

Acesta a fost contactat de FRF joi, când se afla într-un hotel la periferia oraşului Dnipro, la aproximativ 800 de kilometri de vamă. Din motive de securitate, deplasarea lui spre ţară s-a produs a doua zi. Călătoria a durat aproximativ 30 de ore. În această operaţiune au fost, de asemenea, implicate Federaţia Spaniolă de Fotbal şi AFAN.

FRF mai anunță că, având în vedere decizia UEFA în ceea e priveşte meciurile reprezentativelor naţionale ale Ucrainei, faptul că acestea vor fi nevoite să dispute partidele de pe teren propriu în străinătate, FRF a informat oficial federaţia de la Kiev că e dispusă să acorde tot sprijinul necesar astfel încât partidele să se poată desfăşura pe teritoriul României. Decizia FRF este pe termen nelimitat, indiferent de perioada de valabilitate a hotărârii anunţate de forul de la Nyon.

                                                                                                                    Adina Silav

SURSA FOTO: FRF