23.5 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024 - 2:04
No menu items!

FOTO. Fiica lui Kim Jong Un, prima apariție publică. Tatăl său a luat-o cu el la lansarea unei noi rachete

spot_img

Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi-a dezvăluit pentru prima dată fiica în faţa lumii, în fotografii surprinzătoare, transmise, sâmbătă, de agenţia oficială de presă KCNA care arată perechea mergând mână în mână şi inspectând lansarea celei mai mari rachete balistice intercontinentale, testată cu o zi înainte, relatează Reuters.

Coreea de Nord a testat vineri o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) Hwasong-17, a anunţat sâmbătă agenţia de presă de stat KCNA. Cea mai mare surpriză, însă, a fost prezenţa fiicei lui Kim, a cărei existenţă nu fusese niciodată confirmată public până acum.

KCNA nu a dezvăluit numele fetei care pare să aibă în jur de 12 ani şi apare în fotografii într-o geacă albă ţinându-se de mână cu tatăl ei în timp ce privesc uriaşa rachetă.

Liderul nord-coreean ar avea cel puţin trei copii, două fete şi un băiat, dar nu există informaţii oficiale în acest sens. Unii observatori cred că unul dintre aceşti copii a apărut în imagini la o sărbătoare naţională din septembrie.

În 2013, fosta vedetă americană de baschet Dennis Rodman a declarat că liderul nord-coreean avea o fiică „bebeluşă” pe nume Ju Ae. Dennis Rodman a fost la Phenian în acel an şi a declarat ziarului „The Guardian” că a petrecut timp cu Kim şi familia sa şi a ţinut copilul în braţe.

Se estimează că Ju Ae ar avea acum în jur de 12-13 ani, ceea ce înseamnă că în aproximativ patru-cinci ani se va pregăti pentru a merge la universitate sau pentru a intra în serviciul militar. „Acest lucru ar indica faptul că ea va fi educată şi pregătită pentru a intra în conducere – ar putea fi pregătirea pentru ca ea să îşi asume poziţia de lider central sau ar putea deveni un consilier şi un jucător din culise, precum mătuşa ei”, spune un expert occidental citat de Reuters.

Coreea de Nord nu a anunţat niciodată cine îi va urma lui Kim la conducere în caz că păţeşte ceva şi cum se cunosc puţine detalii despre copiii săi, deocamdată prea mici, analiştii au speculat că sora sa şi alte persoane loiale din anturajul său ar putea forma o regenţă până când un succesor va fi suficient de mare pentru a prelua conducerea.

Apariţia fiicei liderului la acest eveniment ar putea sugera o succesiune ereditară ajunsă la a patra generaţie, iar prezenţa ei în public este de fapt un mesaj pentru elitele nord-coreene că trebuie să se pregătească pentru această eventualitate, crede expertul citat de Reuters.

Potrivit fotografiilor difuzate de KCNA, şi soţia lui Kim, Ri Sol Ju, a avut, de asemenea, o apariţie rară la lansarea de vineri a rachetei intercontentale. Şi asta ar transmite un mesaj, potrivit experţilor. Imaginea este concepută pentru a atenua tensiunile, pentru a contracara alte mesaje agresive (precum testele) sau pentru a arăta coeziunea familiei Kim în vremuri grele. Este, de asemenea, o consolidare a poziţiei lui Kim Jong Un de lider suprem.

sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Raluca Dan