19.8 C
București
miercuri, 1 mai 2024 - 20:05
No menu items!

FOTO. Cei trei suspecți în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner din Sibiu, dați în urmărire

spot_img

Cei trei suspecți în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner din Sibiu au fost dați în urmărire de autorități, conform site-ului Poliției Române. Cei trei au primit duminică mandate de arestare preventivă, de la Tribunalul Sibiu, pentru omor calificat și tâlhărie.

Cosmin Costinel Zuleam este născut în 1992 și figurează domiciliat în Horezu Poienari (Dolj). Marian Cristian Minae este născut în 1988 și este domiciliat în Zaval (Dolj), iar Laurențiu Ghiță este născut în 1988, în aceeași localitate cu Minae.

Numele celor trei bărbați suspectați de uciderea omului de afaceri sibian au apărut inițial pe portalul de judecată al Tribunalului Sibiu.

Deși inițial instanța amânase cererea de arestare preventivă în lipsă pentru data de 22 noiembrie, cu scopul îndeplinirii procedurii legale de citare, mandatul a fost emis duminică, 19 noiembrie.

Datele oficiale din anchetă arată că doi dintre ei au părăsit ţara chiar în ziua în care omul de afaceri Adrian Kreiner a murit.

Cel de-al treilea s-ar afla în ţară, dar deocamdată nici acesta nu a fost prins.

Despre ceilalţi doi există suspiciunea că ar fi în Belgia şi Germania, ţări din care au venit recent în România, dar nu s-a reuşit prinderea lor.

                                                                                                          Adina Bucur Silav