27.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 17:04
No menu items!

FOTO. Ce a descoperit ANPC într-un cămin pentru bătrâni din apropierea Capitalei. 22 de pacienţi, mutați de urgență

spot_img

Un centru de îngrijire a vârstnicilor din judeţul Ilfov a fost închis temporar de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), iar cei 22 de pacienţi au fost mutaţi în alte locuri. Comisarii au găsit mai multe nereguli, printre care mizerie în spaţiile de cazare şi produse expirate la bucătărie.

Potrivit ANPC, reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Ilfov au desfăşurat o acţiune de control la Centrul de îngrijire deţinut de Asociaţia Casa Bună Speranţa din Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov.

În urma abaterilor de la legislaţie constatate de comisari, operatorul economic a primit o amendă în valoare de 20.000 de lei şi a fost închis temporar centrul până la remedierea deficienţelor. Din cauza închiderii temporare a centrului, cei 22 de pacienţi aflaţi aici au fost mutaţi în alte părţi, pe cheltuiala operatorului economic, fiind găzduiţi de centre similare din judeţul Ilfov.

”Deşi de luni întregi comisarii ANPC au verificat condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea căminele de vârstnici din România, atunci când am decis să continuăm controalele sau să revenim, am constatat că încă mai sunt unele locaţii similare cu cele deja sancţionate. La debutul noii campanii de verificare, am constatat că unii operatori economici înţeleg greşit termenul de îngrijire a unei persoane, iar comportamentul lor în relaţia cu acestea este profund inuman şi ilegal, aşa cum este cazul locaţiei din Popeşti-Leordeni”, a transmis Sebastian Hotca, vicepreşedinte ANPC.

Cele mai importante nereguli găsite la acest centru au fost: folosirea, în blocul alimentar, a unor materii prime cu data limită de consum depăşită sau fără elemente de identificare şi caracterizare; utilizarea unor agregate frigorifice sau echipamente de gătire neigienizate, cu depuneri de grăsime, chedere rupte, depozite de gheaţă; folosirea, în spaţiile de cazare, a unei cantităţi insuficiente de mobilier şi a mobilierului degradat; lipsa igienei şi a dotărilor din spaţiile de cazare (băi neigienizate, fără dotări corespunzătoare, lipsa capacelor şi colacelor de WC, căzile cabinelor de duş cu rugină şi mucegai, pereţi deterioraţi); lipsa benzii elevatoare pentru persoane cu dizabilităţi, la intrarea în clădire, accesul realizându-se doar pe scări; furnizarea unor informaţii înşelătoare privind serviciile oferite.

                                                                                                                   Adina Silav