14.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 14:58
No menu items!

FOTO. Campania “Plantează pentru Bucureşti”, lansată de prefectul Capitalei. Toni Greblă îndeamnă primăriile să desfășoare ample acțiuni de plantare

spot_img

Prefectul Toni Greblă a lansat, marți, campania “Plantează pentru București”, printr-o acțiune de sădire de cireși japonezi, care își propune să contribuie la înfrumusețarea Capitalei și la mobilizarea tuturor cetățenilor preocupați de protejarea mediului înconjurător și de dezvoltarea durabilă a orașului.

În cadrul evenimentului, pe esplanada din fața Pieței Presei Libere, au fost plantați puieți din soiul Kanzan.

Acesta este prima acțiune dintr-o serie de manifestări desfășurate de Prefectura Municipiului București în efortul de antrenare a tuturor entităților interesate (primării, autorități publice, organizații nonguvernamentale, societăți comerciale, cetățeni) la organizarea, participarea sau sprijinirea de activități ce pot contribui la transformarea Capitalei într-un oraș mai verde.

“Îmi doresc ca frumusețea și simbolistica unică a cireșilor japonezi să îi sensibilizeze pe iubitorii de natură și să îi mobilizeze, astfel încât, în această toamnă și primăvara viitoare, să se alăture campaniei ‘Plantează pentru București’. Încurajez și primăriile și alte autorități publice locale să desfășoare, în parteneriat cu mediul privat și cu organizațiile nonguvernamentale, acțiuni ample de plantare de arbori și arbuști, care vor contribui la îmbunătățirea calității aerului în Capitală și la transformarea sa într-un oraș mai frumos, mai prietenos și mai curat. Este responsabilitatea noastră, a tuturor, să avem grijă de mediul înconjurător și de viitorul orașului în care trăim”, a declarat prefectul Toni Greblă.

                                                                                                                    Adina Silav