12.5 C
București
joi, 2 mai 2024 - 3:51
No menu items!

UPDATE. FOTO. Accident grav în Capitală. Două eleve, lovite de o mașină pe trotuar, în urma unui carambol. Șoferul consumase cocaină

spot_img

UPDATE: Potrivit poliţiştilor, unul dintre șoferii implicați în accident, un bărbat de 36 de ani, a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul indicând prezenţa în organism a substanţelor psihoactive

”În jurul orei 07:50, Brigada Rutieră a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112 cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe Şos. Vitan-Bârzeşti. Din primele informaţii, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 36 ani, care se deplasa pe şoseaua Vitan-Bârzeşti, dinspre Pod Vitan catre Şoseaua Olteniţei, ajuns în dreptul sediului INML, ar fi efectuat virajul la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu alte două autovehicule care circulau din sens opus. În urma impactului, acesta s-a răsturnat pe lateral, lovind şi doi pietoni, care se aflau pe trotuar”, a transmis Brigada de Poliţiei Rutieră a Capitalei. .

Victimele, două adolescente în vârstă de 15 ani, au fost transportate la spital.

Şoferii maşinilor implicate în accident au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind zero.

De asemenea,  conducătorul autovehiculului în vârstă de 36 de ani a fost testat şi cu aparatul Drugtest, rezultatul indicând prezenţa în organism a substanţelor psihoactive.

Conform unor surse judiciare, testul a ieșit pozitiv la cocaină.

Bărbatul a fost dus la INML în vederea recoltării de mostre biologice.

În continuare au loc cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.

Știrea Inițială: 

Un accident în care au fost implicate trei mașini a avut loc, joi, pe Șoseaua Vitan-Bârzești. În urma impactului, două eleve care se aflau pe trotuar au fost rănite, iar o mașină s-a răsturnat pe carosabil.

Două eleve au fost accidentate, în urma unui carambol, care a avut loc în urmă cu puțin timp, în București.

Este vorba despre o adolescentă în vârstă de aproximativ 15 ani, care a suferit un traumatism cerebral și încă o elevă minoră, care a fost și ea rănită ușor. Fetele au fost transportate la Spitalul Marie Curie.

Trei mașini au fost implicate în accident. În urma impactului, un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Traficul rutier în zonă se desfășoară cu dificultate – este restricționată circulația pe o bandă, pe sensul de mers către Splaiul Unirii.

                                                                                                                Adina Silav

SURSA FOTO: Antena 3 CNN