15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 17:21
No menu items!

FOTO/ Accident grav în Botoșani. Patru tineri au fost răniți, după ce o mașină s-a izbit de un cap de pod

spot_img

Patru tineri au fost răniţi, miercuri seară, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de un cap de pod, în Botoșani.

Potrivit ISU Botoșani, accidentul a avut loc pe strada Bucovina din municipiul Botoșani, la ieșirea spre Curtești.

Patru tineri au fost răniți după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de un cap de pod.

La fața locului au ajuns patru echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, una de descarcerare, două ambulanțe SMURD, din care una de terapie intensivă mobilă și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță.

Un tânăr, pasager pe scaunul din stânga – spate, a fost găsit încarcerat.

În total, trei tineri, cu vârste de 22, 23 și 28 de ani, au fost transportați de echipajele SMURD și SAJ, la spital. Al patrulea a refuzat ajutorul medicilor.

                                                                                                                  Adina Silav