7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 10:43
No menu items!

Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, suspect într-un dosar al DNA

spot_img

Nicolae Robu s-a prezentat, vineri, la sediul DNA Timișoara pentru a fi audiat, în calitate de suspect, într-un dosar ce vizează autorizația de construcție a unui imobil. Fostul edil al Timișoarei a refuzat să dea declarații procurorilor.

Anchetatorii i-au adus la cunoștință fostului edil calitatea de suspect. Dosarul se referă la autorizația de construcție a unui imobil dintr-un cartier al Timișoarei, care ar fi fost dată ilegal. Documentele au fost însă semnate atât de arhitectul primăriei, cât și de secretariatul instituției.

Conform DNA, „în cursul anului 2018, cu încălcarea prevederilor legale, suspecții Robu Nicolae, Ciurariu Emilian-Sorin, Borcsi Gabriela-Violeta și Croitoru Lucreţia, în calitățile menționate mai sus, împreună cu alți funcționari din cadrul primăriei municipiului Timișoara, ar fi emis o autorizație de construire a unui imobil cu nerespectarea condițiilor stipulate în certificatul de urbanism.

Prin emiterea acelei autorizaţii ar fi fost creat un prejudiciu persoanelor vătămate din dosar, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit beneficiarilor imobilului vizat de autorizația de construire”.

Doi timișoreni au sesizat, în 2018, că în vecinătatea locuinţelor lor se construieşte un imobil de 60 de metri, conceput a găzdui 8 apartamente, însă în documente apare ca fiind un duplex.

Foto Opinia Timișoarei

M. Nedelcu