12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 11:53
No menu items!

Fostul președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, a fost găsit mort, la marginea unui drum. Politicianul era în concediu

spot_img

Fostul președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, a fost găsit mort, în această dimineață, la marginea unui drum din județul Vâlcea, unde se afla în concediu. Primele informații sunt că politicianul a avut un atac sau s-a lovit în cădere de vreo piatră, dar se iau în calcul și alte ipoteze.

În vârstă de 73 de ani, Silviu Ciupercă se afla în concediu într-o localitate din județul Vâlcea.

„Trupul său a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei!”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița.

În urma morții lui Silvian Ciupercă a fost deschisă și o anchetă penală. Polițiștii fac verificări într-un dosar penal ce are ca obiect uciderea din culpă.

Familia susține că Silvian Ciupercă a vorbit la telefon cu fiul său în această dimineață, apoi ar fi ieșit la alergare. 

Fostul șef al PSD Ialomița, care a fost și parlamentar în anii 2000, a fost reținut de DNA, în 2015, pentru mai multe de acuzații de corupție, dar a fost achitat definitiv, anul trecut, de Curtea de Apel București. Silvian Ciupercă se întorsese la CJ Ialomița în funcția de consilier.

M. Nedelcu