18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 15:49
No menu items!

Fostul premier Edouard Balladur, vizat de o anchetă a Curții de Justiție a Franței

spot_img

Judecătorii suspectează că semnarea unor contracte de armament cu Pakistanul și Arabia Saudită ar fi prilejuit acordarea unor mite care ar fi contribuit la finanțarea campaniei lui Balladur

 

Edouard Balladur

Curtea de Justiție a Republicii (CJR) Franceze va ancheta rolul jucat de fostul șef al guvernului francez Edouard Balladur și de ex-ministrul său al apărării Francois Leotard în așa-numita afacere Karachi, a aflat AFP din sursă judiciară.

Ancheta vizează finanțarea campaniei prezidențiale a lui Edouard Balladur în 1995, existând suspiciunea că aceasta ar fi fost finanțată parțial prin mita obținută pentru contracte de armament, dar și prin eventuale deturnări din fondurile secrete ale serviciilor primului ministru, a precizat sursa.

Fostul premier a reafirmat luni, prin intermediul avocaților săi, că toată campania sa prezidențială din 1995 a fost „finanțată cu respectarea legislației în vigoare”, contenstând, potrivit avocaților săi, „în modul cel mai formal alegațiile potrivit cărora” campania sa ar fi putut fi finanțată „prin comisioane obținute cu ocazia încheierii unor contracte între Franța și un stat străin și prin ipotetice fonduri secrete”.

CJR este singura instanță abilitată să judece miniștri pentru fapte comise în timpul exercitării funcției. Șase persoane au fost deja trimise la închisoare în acest dosar.

Judecătorii, care anchetează acest dosar de trei ani, suspectează că semnarea unor contracte de armament cu Pakistanul și Arabia Saudită ar fi prilejuit acordarea unor mite care ar fi contribuit la finanțarea campaniei lui Balladur.

Ipoteza lor este că guvernul Balladur ar fi impus o nouă rețea de intermediari în aceste contracte, în timp ce ele erau cvasifinalizate, cu scopul ca această rețea să vireze apoi ilegal campaniei o parte din banii percepuți .

Dosarul are și o parte teroristă: judecătorul Marc Trevidic studiază versiunea potrivit căreia atentatul de la Karachi în mai 2002, care a costat viața a 15 persoane, între care 11 francezi, a fost comis ca replică la o decizie de a pune capăt vărsării comisioanelor luată de președintele Jacques Chirac, adversarul politic al lui Edouard Balladur.

Decizia anchetării lui Balladur „demonstrează evidența faptului că suntem în fața unei afaceri de stat considerabile, una dintre cele mai grave de la începutul celei de-a V-a Republici, vizându-l în special pe fostul prim-ministru Edouard Balladur pentru deturnare de fonduri publice”, a comentat avocatul angajat de apropiații victimelor, Olivier Morice.

C.A.