15.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 20:07
No menu items!

Fostul preşedinte pakistanez Musharraf va fi judecat pentru înaltă trădare

spot_img

 

Fostul preşedinte pakistanez, Musharraf va fi judecat pentru înaltă trădare pentru încălcarea constituției

Fostul preşedinte pakistanez Pervez Musharraf, aflat în prezent sub arest la domiciliu, va fi judecat pentru înaltă trădare pentru că a încălcat constituţia în mai multe rânduri în perioada când s-a aflat la putere, a anunţat luni premierul Nawaz Sharif, care a fost la rândul său înlăturat de la putere de Musharraf în 1999, scrie France Presse.

 “Încălcarea constituţiei este un act de trădare. Guvernul federal apreciază că oricine se face vinovat de o astfel de încălcare trebuie adus în justiţie”, a declarat Sharif în faţa legislativului, adăugând că “Musharraf a încălcat constituţia de două ori. El a înlăturat un guvern ales în 1999, ameninţând ansamblul edificiului. După care a demis şi încarcerat judecători /…/ El trebuie să răspundă pentru faptele sale în faţa unui tribunal. Vom urmări procedura judiciară şi toate forţele politice vor fi ţinute la curent”.

 Este o premieră când un fost şef al armatei pakistaneze va compărea în faţa justiţiei. Acest proces ar putea crea tensiuni între Sharif, revenit la putere după alegerile generale din mai, şi militari.

Generalul Musharraf, forțat să demisioneze în 2008 mai ales sub presiunea judecătorilor, a fost arestat la 19 aprilie, la câteva săptămâni după revenirea dintr-un exil de peste patru ani între Londra şi Dubai, el fiind acuzat că a încălcat legea fundamentală când a demis în mod ilegal judecători care îi contestau puterea în 2007 şi că a fost implicat în moartea fostului premier Benazir Bhutto în decembrie 2007 şi în cea a lui Akbar Bugti, şeful rebeliunii separatiste din Baluchistan, în august 2006.

C.I.