Fostul patron al Universității Craiova, Adrian Mititelu, judecat pentru spălare de bani

Omul de afaceri Adrian Mititelu, fost patron al clubului Universitatea Craiova, a fost trimis în judecată de DIICOT pentru constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală, spălare a banilor și folosire cu rea credință a bunurilor societății

Adrian Mititelu_SZ
Împreună cu Mititelu au fost trimiși în judecată Ștefan Ionescu, Gheorghe Joavină, Gigi Cristian Oprea, Iancu Crăciunoiu, Gigel Preoteasa, Nuți Claudia Negru (fostă Preoteasa), Daniel Roșianu și Fănel Trandafir.Potrivit unui comunicat al DIICOT, Adrian Mititelu a inițiat și constituit, în anul 2003, un grup infracțional organizat care a activat până în anul 2006, la care au aderat și ceilalți inculpați, scopul asumat fiind comiterea în formă continuată de infracțiuni prin intermediul societăților comerciale din grupurile de firme MAXITEC, respectiv Regional Media din județul Dolj.

Astfel, s-a reținut că, în perioada 2003 — 2006, inculpații, în baza aceleași rezoluții infracționale, au evidențiat în contabilitatea societăților comerciale pe care le administrau sau la care erau acționari/asociați atât cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale, cât și operațiuni fictive. Totodată, aceștia au omis evidențierea în aceste documente a unor operațiuni comerciale efectuate și a unor venituri realizate.

comunicat DNA

NICIUN COMENTARIU