Fostul judecător CCR Toni Greblă rămâne în libertate

Magistrații ÎCCJ au respins, definitiv, cererea DNA de înlocuire a cercetării în libertate cu arestul la domiciliu

toni_grebla_43794200

Toni Greblă a delarat, la finalul ședinței de judecată, că nu a apărut nicun element nou la dosar, așa că nu înțelege de ce s-a contestat măsura dispusă deja de instanță, de cercetare a sa în libertate. În ceea ce priveşte acuzaţiile legate de caprele pe care acesta ar fi încercat să le vândă, Toni Greblă a spus că în acest moment se concentrează asupra apărării pentru a dovedi că nu a săvârşit niciuna din faptele de care este acuzat.

Fostul judecător la Curtea Constituţională a spus că dă declaraţii în calitate de persoană privată şi că nici nu îşi mai doreşte să deţină vreodată vreo funcţie publică.

Caprele există acolo unde au fost. Se zice că aş fi încercat să înstrăinez aceste capre pentru a obţine un avans de 5.000 de euro pentru că aş fi avut nevoie de un împrumut. Nu aveam nevoie de un împrumut. Un avocat de prin Ploieşti pe care nu îl cunosc s-ar fi oferit să facă un proiect de contract, fie de împrumut, fie de vânzare-cumpărare, nu am înţeles foarte bine despre ce este vorba, eu nu auzisem în viaţa mea de acel avocat şi pe care eu l-aş fi rugat printr-un intermediar să mă ajute. Dacă aş fi avut nevoie de un contract de cumpărare l-aş fi făcut eu însumi şi nu aş fi apelat la nu ştiu cine din municipiul Ploieşti.

declarație Toni Greblă

Pe 11 martie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să respingă propunerea DNA de arestare la domiciliu a lui Toni Greblă. El este acuzat de anchetatori de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi constituire a unui grup infracţional organizat. Procurorii  îl acuză pe Greblă că, după percheziţiile de la ferma sa, fostul judecător CCR şi-a continuat activitatea infracţională şi a făcut demersuri de valorificare a foloaselor necuvenite obţinute din infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

S.M.

NICIUN COMENTARIU