19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 13:03
No menu items!

Fostul guvern Boc pune România la plată

spot_img

România se aşteaptă la corecţii financiare cuprinse între 750 şi 800 de milioane de euro din cauza neregulilor constatate de Comisia Europeană în gestionarea fondurilor europene, a precizat luni ministrul român însarcinat cu acest dosar, Leonard Orban.

„Potrivit evaluărilor preliminare, suma corecţiilor financiare ar putea fi cuprinsă între 750 şi 800 de milioane de euro”, a declarat Orban, citat de AFP.

Bruxellesul a anuntat săptămâna trecută suspendarea provizorie a alocării de fonduri europene pentru România în domeniile transporturi, dezvoltare regională şi competitivitate ( ministerele conduse de Anca Boagiu şi Elena Udrea în perioada în care au fost depistate neregulile), „în urma deficienţelor grave în sistemele de gestionare” a acestor bani.

Bucureştiul are la dispoziţie două luni pentru a rezolva aceste probleme, riscând ca, în caz contrar, plăţile să fie suspendate cu totul.

Pentru a „proteja bugetul european”, Comisia a afirmat că va aplica „corecţii financiare”. Mai exact, va trebui ca o parte din fonduri să fie rambursate sau nu vor mai fi alocate deloc.

Aceste corecţii ar putea să se ridice la 700 de milioane de euro şi vor viza dezvoltarea infrastructurii de transporturi şi, deci, beneficiari care sunt companii de stat precum căile ferate sau societatea naţionala a autostrăzilor şi drumurilor (CNADR), a precizat Orban.

Vor mai fi aplicate, de asemenea, corecţii de aproximativ 180 de milioane programelor de dezvoltare a resurselor umane, căci şi aici au fost descoperite nereguli.(S.S.)