Fostul director APIA Satu Mare, Viorel Pintea, trimis în judecată pentru mită

viorel pintea

 

Procurorii DNA Oradea l-au trimis în judecată joi pe Viorel Pintea, fost director la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură(APIA) Satu Mare, pentru trei infracțiuni de luare de mită.

Potrivit procurorilor, în perioada 2010 — 24 noiembrie 2013, în calitate de director APIA — Satu Mare, el a pretins, în etape diferite, de la doi denunțători (fermieri), suma de 40.500 euro din care a primit 5.500 euro, 3.000 lei și bunuri în valoare de 36.000 lei.

“În schimbul acestora, inculpatul și-a încălcat atribuțiile de serviciu constând, fie în nedispunerea unor controale la activitățile agricole ale acestora, fie în sprijin la obținerea cu mai multă ușurință a subvențiilor. În 24 noiembrie 2013, Viorel Pintea a primit de la unul dintre denunțători 3.000 euro din banii pretinși, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, precizează un comunicat al DNA.

În cauză, s-a dispus indisponibilizarea și sechestrarea unor sume de bani ce au fost consemnate la o unitate bancară.

La instrumentarea cauzei, procurorii au colaborat cu ofițerii DGA și au beneficiat de sprijinul SRI.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Satu Mare.

A.V.

NICIUN COMENTARIU