10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 15:12
No menu items!

Fostul deputat Sorin Buta, trimis în judecată de DNA

spot_img

El a administrat o societate comercială în timp ce era parlamentar

Sorin-Buta

Fostul deputat PDL Sorin Gheorghe Buta a fost trimis în judecată de DNA sub acuzația de „efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția”.

Potrivit procurorilor, în perioada 2008-2012, Sorin Buta a deținut, în timp ce era deputat, și calitatea de administrator împuternicit al unei societăți comerciale.

Astfel, el a negociat, conceput și semnat în aceeași perioadă, şapte contracte de prestări servicii cu primării din județul Argeș, un contract cu APIA Argeş, a emis un număr de 17 facturi fiscale, în baza cărora unităţile administrativ-teritoriale, respectiv APIA au plătit societăţii comerciale pe care o reprezenta suma de 72.350 lei și a retras sume de bani din contul societăţii.

Între anii 2009- 2010, Sorin Buta a participat la mai multe discuții cu reprezentanți ai autorităților locale, din județul Argeș, context în care a negociat, întocmit și semnat diferite contracte de prestări servicii. Obiectul acestor contracte a constat în acordarea de consultanță în materie de construcții/inspecție de șantier.

Urmare a obligațiilor contractuale, Sorin Buta a supravegheat şi controlat în mod direct şi nemijlocit activităţile legate de executarea acestor contracte, deplasându-se la faţa locului, în cadrul procedurilor de execuţie a unor lucrări, pentru supravegherea acestora, participând la recepţia lor.

După ce emitea facturile fiscale şi le înainta spre plată beneficiarilor, Sorin Buta înmâna un exemplar al facturii contabililor societăţii pe care o reprezenta.
Odată cu facturile, Sorin Buta înmâna acestora și contractele de prestări servicii pentru a demonstra realitatea operaţiunilor comerciale şi extrasele de cont pentru a dovedi încasarea sumelor de bani de către firmă.

De asemenea, în baza împuternicirii primite de la administratorul de drept, din contul bancar al societății comerciale, Sorin Buta a retras sume de bani pe care le-a cheltuit pentru a procura diverse bunuri.

Andrei Tudor