8.5 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 9:59
No menu items!

Fostul baron de Brașov, Aristotel Căncescu, condamnat definitiv la 7 ani şi 10 luni închisoare

spot_img

Fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Adrian Căncescu a primit, marți, o condamnare de 7 ani şi 10 luni de închisoare pentru fapte de corupție. Decizia este definitivă şi cu executare, iar printre fapte se numără abuz în serviciu şi luare de mită, potrivit portaljust.ro.

„La data de 01 februarie 2022, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Brașov pe numele unui bărbat, în vârstă de 70 ani din județul Brașov, prin care este condamnat la o pedeapsă de 7 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție. 

Bărbatul, care nu era urmărit național, a fost preluat și urmează a fi depus în Penitenciarul Codlea”, se arată în comunicatul transmis marţi presei.

În perioada în care acesta era președinte în funcție al CJ Braşov, el ar fi primit mită peste un milion de lei pentru a indexa mai multe contracte din 2006 şi 2007 ale unui socitetăți comerciale cu factorul K, privind dobânzile și actualizarea la inflație dată de Guvern în 2008, iar DNA-ul a demonstrat că respectivele contracte nu intrau sub incidența acestor facilități.

Vorbim despre lucrări de modernizare la Spitalul Clinic Județean Brașov, Centrul Recreațional Olimpia, dar și alte lucrări publice.