10.6 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 22:18
No menu items!

Fosta judecătoare Veronica Cîrstoiu scapă de AREST

spot_img

Decizia ca fostul magistrat să fie judecat sub control judiciar a fost luată marți de magistrații Curții Supreme

Cergan_Cirstoiu_SZ 2

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, suspendată de la Curtea de Apel Bucureşti după ce a fost trimisă în judecată pentru corupţie, va fi judecată sub control judiciar. Decizia luată marți de magistrații Curții Supreme este definitivă.

Veronica Cîrstoiu a fost arestată preventiv pe 9 august 2013. După arestare, ea a fost suspendată de Consiliul Superior al Magistraturii.

Prin decizia luată marţi, Curtea Supremă a modificat una dintre măsurile prevăzute prin controlul judiciar dispus pentru fiul judecătoarei, Florin Cergan, care este judecat în acelaşi dosar. Astfel, dacă până la decizia de marți acesta nu avea voie să părăsească satul Căprioru din comuna Tătărani, judeţul Dâmboviţa, interdicţia vizează, de acum încolo, teritoriul României.

Veronica Cîrstoiu şi fiul ei sunt judecaţi, pentru fapte de corupţie, împreună cu Dinel Staicu, avocatul Lucian Băgia şi Carmen Ioana Popescu.

S.M.