15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 19:43
No menu items!

Fost primar obligat să dea cu mătura pentru că a încercat să obțină ilegal fonduri europene pentru firma mamei sale

spot_img

Tiberiu Coatu, fost primar al comunei vasluiene Găgeşti, este obligt să presteze „muncă în folosul comunității” după ce s-a folosit de documente false ca să ateste la APIA că firma administrată de mama lui deţine o suprafaţă de teren mai mare decât în realitate, cu scopul de a obține mai mulți bani europeni, potrivt Adevarul.ro

Tribunalul Vaslui l-a condamnat pe Tiberiu-Lorin Coatu, fostul primar al comunei vasluiene Găgeşti, la 2 ani şi 6 luni de închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere, pentru fals intelectual şi folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene.

În plus, Tiberiu-Lorin Coatu a fost obligat să presteze muncă în folosul comunităţii în cadrul primăriei din Găgeşti sau a şcolii generale din localitate pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.

Potrivit DNA, între anii 2012-2017, fostul primar a depus documente şi declaraţii false la Agenţia de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură, obţinând ilegal peste 8.600 de lei din fonduri europene.

”Administratorul SC Agro Lory-Tym SRL ar fi depus cu rea-credinţă la APIA mai multe documente şi declaraţii false, în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plăţi directe, pentru o suprafaţă de teren pe care nu o deţinea în realitate. Documentele respective ar fi fost obţinute de inculpat prin determinarea reprezentanţilor primăriei comunei Găgeşti, judeţul Vaslui, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să ateste, fără vinovăţie, în cuprinsul unor adeverinţe şi al unor tabele centralizatoare ale contractelor de arendă, faptul că respectiva societate deţinea o suprafaţă de teren mai mare decât în realitate”, se menţionează în rechizitoriu.

Fostul edil a plătit integral prejudiciul, dar instanţa a menţinut sechestrul pe banii şi bunurile acestuia, dar şi ale Agro Lory-Tym SRL, instituit iniţial de procurorii anticorupţie, până la finalizarea procesului.

Totodată, a fost condamnată şi SC Agro Lory-Tym SRL, firma administrată de mama fostului primar, al cărei obiect de activitate este cultivarea de cereale şi legume, la o amendă penală de 34.500 de lei şi pedeapsa complementară a afişării în extras a hotărârii de condamnare la sediul Primăriei din Găgeşti timp de şase luni. Decizia instanţei nu este definitivă.

C.D.