7.5 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 3:35
No menu items!

Fost comandant de unitate militară, trimis în judecată de DNA

spot_img

Marin Bran, fost comandant al Unităţii Militare 01541- Budieni din judeţul Gorj, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu, după ce ar fi achiziţionat bunuri la preţuri supraevaluate, se arată, luni, într-un comunicat transmis Agerpres.

Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Marin Bran, colonel în rezervă, la data faptelor, comandant al UM 01541 Budieni, judeţul Gorj, pentru două infracţiuni de abuz în serviciu, urmând să se stabilească dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

De asemenea, s-a dispus efectuarea urmăririi penale a lui Laurenţiu Augustin Vîlceanu, locotenent colonel în rezervă, la data faptelor şef al Compartimentului Logistic din cadrul UM 01541 pentru abuz în serviciu, în formă continuată, şi complicitate la aceeaşi infracţiune.

Procurorii militari anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada octombrie 2011 – iulie 2015, Marin Bran, în calitatea menţionată, şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de legea privind finanţele publice în sensul că ar fi achiziţionat de la societăţile unuia dintre cei doi oameni de afaceri bunuri la preţuri supraevaluate (materiale de construcţii, materiale electrice, etc.), iar în cazul celuilalt ar fi dispus achitarea unor servicii care în realitate nu au fost executate. În cazul unora dintre bunuri, pe lângă preţul mare cu care au fost achiziţionate, acestea erau atipice pentru scopul declarat.

În demersul său infracţional, spun anchetatorii, Marin Bran ar fi beneficiat de sprijinul celorlalte cadre militare care i-ar fi pus la dispoziţie documentele necesare achiziţiilor menţionate mai sus (o parte din ele fiind întocmite în fals).

Prejudiciul cauzat unităţii militare prin încălcarea prevederilor legale este de 918.910 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru societăţile celor doi oameni de afaceri, menţionează DNA.

În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată şi Sorin Ion Roşculescu, plutonier adjutant principal în rezervă, la data faptelor angajat în cadrul Unităţii Militare, pentru complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, Raul Gălescu, plutonier major în rezervă, la data faptelor angajat în cadrul Unităţii Militare, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată şi fals intelectual, în formă continuată, Minel Vodoiu, maistru militar în rezervă, la data faptelor angajat în cadrul Unităţii Militare, pentru două infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată.

În faţa judecătorilor vor ajunge şi Ion Sorin Besoi, plutonier major în rezervă, la data faptelor angajat în cadrul Unităţii Militare, pentru complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, şi fals intelectual, în formă continuată, Gheorghe Ilie, plutonier adjutant principal în rezervă, la data faptelor angajat în cadrul Unităţii Militare, pentru complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, dar şi doi administratori ai unor societăţi comerciale, pentru complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Ministerul Apărării Naţionale s-a constituit parte civilă în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Gorj cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.