9.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 5:11
No menu items!

Fondurile pentru investiții locale, epuizate după 4 luni. Reacția premierului

spot_img

Cele 4 miliarde de lei pentru proiectele din PNDL au fost epuizate în patru luni. Premierul Florin Cîțu spune însă că toate lucrările de investiții vor fi finanțate, urmând ca plățile restante să fie achitate după rectificarea bugetară obișnuită, la mijlocul anului.

Legea Bugetului de Stat pe anul 2021 a fost adoptat în luna martie. Patru luni mai târziu, nu mai există fonduri la Programul Național de Dezvotare Locală, principalul instrument prin care autoritățile locale atrag banii pentru investiții de la Guvern.

Ministerul Dezvoltării a informat primăriile pe 22 iunie că a epuizat bugetul de 4 miliarde de lei dedicat PNDL. În scrisoarea transmisă primarilor, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, îi anunță că ministerul ”a epuizat creditele bugetare alocate PNDL pentru anul în curs” și le transmite că există două posibilități de acțiune.

Prima posibilitate e decontarea lucrărilor din surse proprii (de la bugetul local), iar a doua posibilitate este sistarea lucrărilor ”în vederea evitării înregistrării de arierate”.

Premierul Florin Cîțu promite însă că toate lucrările de investiții prin PNDL vor fi finanțate de Guvernul României, conform legii.

“Ultimele tranșe de plată se referă la facturile depuse până în 15 iunie, care vor fi achitate etapizat până la 20 iulie. Plățile restante vor fi achitate imediat după rectificarea bugetară obișnuită, la mijlocul anului.

Îi asigur pe toți aleșii locali că toate facturile conforme vor fi achitate și reafirm îndemnul de a lucra pentru a avea posiblitatea să decontăm cât mai mult”, a scris Florin Cîțu pe Facebook.