19.2 C
București
sâmbătă, 28 mai 2022 - 22:39
No menu items!

Fondurile de investiții Enterprise Investors și Intel Capital ies din acționariatul Siveco

spot_img

siveco

Compania de software Siveco a anunțat că fondurile de investiții Enterprise Investors și Intel Capital și-au vândut pachetul de 32,5% din acțiuni către managementul Siveco.

Suma tranzacției nu a fost făcută publică, banii fiind obținuți printr-un împrumut la Raiffeisen Bank.

Astfel, structura acționariatului va fi compusă din entitatea Siveco Romania Management (persoane fizice din actualul management al companiei)– 57,8% și Siveco Netherlanden BV – 42.2 %.

”Această decizie strategică transmite un semnal pozitiv referitor la planurile de dezvoltare ale companiei și demonstrează asumarea acestora de către management”, se arată într-un comunicat al companiei.

Enterprise Investors și Intel Capital Corporation au deținut în comun pachetul de acțiuni din 2005.

Intel Capital este fondul global de investiții și organizația care se ocupă de fuziuni și achiziții în cadrul Intel, iar Enterprise Investors este cel mai mare fond de investiții din Europa Centrală și de Est.

Expertiza internațională și resursele celor două fonduri de investiții au însemnat un impuls și un sprijin spre dezvoltarea afacerii la scară regională, afirmă reprezentanții companiei.

”Interesul investitorilor pentru compania noastră ne onorează, dar am decis să ne valorificăm noi înșine atuurile si experiența câștigată. Pornim pe acest drum cu mare încredere, bazându-ne pe profesionalismul echipei noastre și pe portofoliul de produse de care dispunem, și suntem optimiști că vom ști să impulsionăm dezvoltarea afacerilor noastre pe piața locală și internațională”, a afirmat Irina Socol, președinte și CEO al Siveco România.

Rafal Bator, partener la Enterprise Investors, a afirmat că principalul factor care a contribuit la dezvoltarea internațională este platforma de eLearning. ”Sunt sigur că echipa de management și actualii acționari vor continua să implementeze strategia de creștere (…) și pe alte piețe în creștere rapidă”, a afirmat Bator.

Cifra de afaceri a companiei a crescut de la 35 milioane USD în 2005 la 89 de milioane USD în 2012. Siveco are în prezent proiecte în 27 de țări și un portofoliu de peste 1.500 de clienți pe piața locală și internațională.

În acest interval, compania a deschis cinci birouri de reprezentare comercială în Bulgaria, Emiratele Arabe Unite, Belgia/Comisia Europeană, Kazahstan și Turcia.

Compania a fost înființată în 1992 și are, la nivel internațional, peste 1.300 de angajați.

Vlad Bârleanu