Inspectoratele şcolare avertizează că fondul şcolii sau cel al clasei reprezintă doar o modalitate ilegală de strânge bani de la părinţii elevilor. Directorii unităţilor de învăţământ sau profesorii care iau bani de la părinţii elevilor îşi vor pierde postul. Obligarea părinţilor de a achita aceste sume de bani reprezintă o încălcare a legii. Cu toate acestea, mulţi directori de şcoli sau profesori le cer părinţilor sume ce variază între 50 şi 300 de lei, de elev, pe an. Potrivit Legii educaţiei naţionale 1/2011, într-o clasă pot fi înscrişi maximum 25 de elevi. În realitate, acest număr este depăşit în foarte multe cazuri. Astfel, de la o singură clasă s-ar putea strânge 7.500 de lei. Cei mai mulți dintre profesori și directori de școli au găsit o metodă prin care să solicite banii fără să-şi rişte locul de muncă: prin intermediul comitetelor de părinţi.
Fondul școlii este ilegal
Articolul precedent
Articolul următor