7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 9:50
No menu items!

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a devenit tată

spot_img

Mark Zuckerberg, cofondatorul Facebook, a devenit tată, după ce soţia lui, doctorul Priscilla Chan, a născut o fetiţă, care a primit numele Max.

Acesta este primul copil al lui Mark Zuckerberg şi al soţiei sale, Priscilla.

Priscilla şi cu mine suntem foarte fericiţi să îi urăm bun venit fiicei noastre, Max, în această lume„, a anunţat Mark Zuckerberg, pe contul său de pe platforma de socializare Facebook.

Mark Zuckerberg a mai spus că, pentru naşterea fiicei sale, el şi Priscilla au scris o scrisoare despre lumea în care speră ca Max să crească – o lume în care bolile se vindecă, învăţământul este personalizat, se produce energie din surse regenerabile, oamenii se conectează, construind comunităţi puternice, și altele.

Vom da 99% din acţiunile noastre la Facebook – a căror valoare se ridică în prezent la aproximativ 45 de miliarde de dolari – pentru ca în timpul vieţii noastre şi împreună cu mulţi alţii să îmbunătăţim această lume pentru generaţia viitoare.

Mark Zuckerberg

De asemenea, Mark Zuckerberg le-a mulţumit utilizatorilor reţelei de socializare Facebook pentru toată dragostea lor şi pentru sprijinul acordat în perioada în care soţia sa a fost însărcinată. Câteva sute de mii de utilizatori ai platformei Facebook au dat „like” la mesajul lui Mark Zuckerberg privind naşterea fiicei sale, în nici două ore de la publicarea lui. Mark Zuckerberg şi Priscilla Chan s-au cunoscut la Universitatea Harvard, unde au fost colegi, şi au avut o relaţie de peste zece ani înainte de a se căsători.