joi, 22 octombrie 2020 - 19:07

Focuri de avertisment în Crimeea. Putin: Forţele ruse nu au intervenit în Ucraina, dar Moscova poate să trimită militari

Programele candidaților PNL Buzău la alegerile parlamentare

Candidații organizației județene Buzău a Partidului Națio­nal Liberal au depus, ieri, la Biroul Electoral Județean, dosarele în vederea participării la alegerile parlamentare din 6...

Două localități din Cluj, la un pas de carantina totală

Autoritățile din Cluj propun intrarea în carantină a localităților Sic și Săvădisla, o decizie în acest sens urmând să fie luată joi seara, în...

Revoltă în PSD după ce fiul lui Cristian Popescu Piedone a fost impus pe listele pentru parlamentare

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, vicepreședinte al organizației județene PSD Suceava, s-a declarat revoltat de impunerea de la centru pe un loc eligibil pe...

„Este pandemia secolului. Toate sistemele medicale din lume au clacat”

Managerul Institutului Matei Balș, medicul Adrian Streinu Cercel, susține că pandemia va mai dura încă 2 ani, iar soluția pentru a face față crizei...

crimeea

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat marţi că în acest moment nu este necesar să fie trimise trupe în Ucraina, dar Rusia îşi rezervă dreptul de a recurge la “toate mijloacele” pentru a-şi proteja cetăţenii din această ţară. Preşedintele rus le-a ordonat trupelor mobilizate săptămâna trecută într-un exerciţiu militar surpriză în vestul şi centrul Rusiei să se întoarcă la unităţile lor, a declarat purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov, potrivit Russia Today.

Preşedintele Vladimir Putin a negat marţi că forţele ruse au intervenit în Ucraina, dar a avertizat că Rusia ar putea să trimită militari în fosta republică sovietică pentru a-şi proteja cetăţenii, relatează AFP.

Răspunzând, într-o întâlnire cu presa la reşedinţa sa de la periferia Moscovei, unui jurnalist care l-a întrebat dacă forţele ruse ocupă Crimeea, unde bazele ucrainene sunt încercuite de către persoane în uniformă dar care nu poartă vreun semn de identificare, Putin a răspuns “nu, nu participă. Este vorba despre forţe locale de autoapărare”.

Putin a adăugat că o intervenţie militară rusă în Ucraina “nu este necesară, pentru moment”, dar că Rusia îşi rezervă dreptul de a recurge la “toate mijloacele” pentru protejarea cetăţenilor săi în această ţară care se află într-o gravă criză politică.

“Dacă luăm decizia să utilizăm forţele armate în Ucraina, ea va fi întru totul legitimă, în deplin acord cu dreptul internaţional, în măsura în care avem o cerere din partea preşedintelui legitim (Viktor Ianukovici). Obligaţiile noastre coincid, în acest caz, cu interesul nostru de a apăra oamenii pe care îi considerăm apropiaţi din punct de vedere istoric, cultural, economic”, a declarat el, precizând că în acest caz se va putea vorbi despre o “misiune umanitară”.

Acestea sunt primele declaraţii publice pe care Putin le-a făcut de la destituirea, pe 22 februarie, de către Parlamentul ucrainean a preşedintelui prorus Viktor Ianukovici, refugiat în Rusia.

“Avem o cerere din partea preşedintelui legitim Viktor Ianukovici să efectuăm o intervenţie militară în Ucraina”, a subliniat Putin, apreciind că acesta este în continuare şeful statului ucrainean.

“Există, din punct de vedere juridic, doar un preşedinte legitim. Este clar că nu are putere. Dar, am spus-o deja şi vreau să o repet, acest preşdinte legitim din punct de vedere pur juridic este, evident, Ianukovici”, a subliniat Putin.

El a apreciat că noile autorităţi prooccidentale de la Kiev au ajuns la putere printr-o “lovitură de stat”.

“Poate să existe doar o singură apreciere cu privire la ceea ce s-a întâmplat la Kiev şi în Ucraina: este vorba despre o lovitură de stat, anticonstituţională, despre o preluare a puterii prin arme”, a declarat Putin.

Preşedintele rus a apreciat, de asemenea, că Viktor Ianukovici “nu are viitor politic”. “I-am spus deja acest lucru”, a declarat Putin.

Forţe ruse au tras focuri de avertisment în Crimeea, după ce militari ucraineni au vrut să se apropie de o bază.

Forţe ruse care încercuiesc baza aeriană ucraineană de la Belbek, în apropiere de Sevastopol, în Crimeea, au executat foc de avertisment după ce militari ucraineni au încercat să se apropie, a declarat un ofiţer ucrainean pentru AFP.

Ruşii au tras focuri de armă în plan vertical, în timp ce un grup de aproximativ 300 de militari ucraineni se apropia de aerodrom, către ora locală 9.00 (şi ora Rmâniei), a declarat telefonic Oleksei Hramov, un ofiţer din cadrul bazei.

“Au tras mai multe focuri în aer şi au spus că vor deschide focul dacă aceştia continuă să se apropie”, a spus ofiţerul.

Militarii ucraineni s-au oprit şi au rămas în afara bazei, potrivit aceleiaşi surse.

Forţele ruse asediază baza de la Belbek, în cadru căreia se află zeci de militari ucraineni.

C.A.

Șerban Nicolae a demisionat din PSD: Am fost tras pe tușă că așa vor adversarii politici

Senatorul Șerban Nicolae a decis să demsioneze din PSD, după ce nu a fost pus pe lista pentru alegerile parlamentare. Șerban Nicolae susține că el...

CCR se pronunță azi pe conflictul dintre Parlament și Parchetul General, în cazul dosarului deschis lui Tăriceanu

Curtea Constituţională a României s-ar putea pronunţa, astăzi, pe cererea de soluţionare a unui conflict juridic dintre Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta...

Guvernul face angajări, în timp ce închide locuri de muncă în mediul privat

În plină criză economică și socială, care a dus la închiderea de zecii de mii de locuri de muncă, în sistemul public angajările pe...

Statul a distribuit doar 1,6% din măștile produse de utilajul de 1 milion de euro inaugurat cu fast de Orban

Doar 60.000 măști au fost distribuite din cele produse de utilajul de 1.000.000 euro, inaugurat cu mare fast de Orban. De ce s-au livrat...

Conducerea PSD a invalidat lista lui Oprișan. Liderul de la Vrancea: „Ciolacu nu e stăpân”

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, marți, să invalideze lista candidaților PSD Vrancea la alegerile parlamenare, au declarat surse social-democrate pentru ȘTIRIPESURSE.RO. Marian Oprişan...