8.1 C
București
miercuri, 1 decembrie 2021 - 18:21
No menu items!

Focar de varicelă la o grădiniță din Râmnicu Vâlcea

spot_img

gradinita

Un focar de varicelă a fost depistat de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea la o grădiniță din municipiul Râmnicu Vâlcea, unde 13 preșcolari au fost diagnosticați cu această afecțiune, a declarat directorul instituției, Mihaela Brănescu.

“Medicii țin sub control situația, având in observație toți copiii din unitatea de învățământ. Varicela sau vărsatul de vânt este o afecțiune infecto-contagioasă provocată de virusul varicelo zosterian, întâlnită frecvent la copii și face parte din bolile infecțioase ale copilăriei, mai ales în perioadă iarna-primavară. Un copil sănătos care face varicelă dobândește imunitate pe viață împotriva acestei boli. Virusul, însă, nu este complet eliminat și rămâne în stare latentă în ganglionii nervoși”, a precizat dr. Brănescu.

Varicela este contagioasă, poate fi transmisă cu ușurință prin aer sau contact direct cu persoană afectată, a precizat directorul DSP Vâlcea.

Acesta este al doilea caz epidemiologic cu care se ocupă DSP Vâlcea în decurs de o lună, acum două săptămâni, medicii vâlceni confruntâdu-se cu un focar de hepatită virală de tip A la Colegiul Teoretic din Horezu.

A.V.