12.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 11:38
No menu items!

Focar de COVID la Spitalul Județean Suceava. Peste 40 de cadre medicale infectate

spot_img

Peste 40 de angajați sunt confirmați cu COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

Managerul spitalului, dr. Alexandru Calancea, a declarat că 7 medici, dintre care 2 sunt șefi de secție, 23 de asistente medicale, 12 infirmiere, 2 angajați din personalul TESA și 4 brancardieri și îngrijitoare erau confirmați cu COVID luni dimineață.

Dintre angajații pozitivi, 23 sunt vaccinați anti-COVID. Cele mai multe cadre medicale pozitive sunt la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) -9 cazuri, la Medicină Internă -5 cazuri și la Diabet -4 cazuri. Câte unul, două cazuri mai sunt la Cardiologie, Neurologie, Ortopedie, Chirurgie Generală, la Blocul Operator și la Dializă. Marea majoritate sunt asimptomatici sau cu forme ușoare de boală și sunt acasă, în izolare, 7 zile cei vaccinați și 10 zile cei nevaccinați.

Conducerea spitalului a decis săptămâna trecută suspendarea concediilor de odihnă, iar angajații care se aflau în concediu și erau în oraș au fost chemați la serviciu. Cadrele medicale care au fost confirmate pozitiv sunt testate obligatoriu, gratuit, la încheierea perioadei de izolare și pot reveni la muncă doar cu rezultat negativ la testul COVID.

De asemenea, toți pacienții care sunt internați de mai mult de 5 zile, în secțiile non-COVID, sunt testați în a șaptea zi, chiar dacă la internare au avut rezultat negativ.

”În cazul în care sunt pacienți pozitivi în secțiile non-COVID, facem testare extinsă, atât la pacienți, cât și la personal, chiar dacă sunt asimptomatici. Cadrele medicale confirmate pozitiv intră imediat în izolare”, a declarat doctorul Alexandru Calancea, conform monitorulsv.ro.

O altă măsură dispusă de conducerea spitalului este de a interzice vizitarea pacienților, cu excepția cazurilor terminale. De asemenea, s-au oprit stagiile de pregătire ale practicanților.

                                                                                                                   Adina Silav