15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 15:41
No menu items!

Foștii șefi ai Gărzii Financiare au stricat un flagrant al DNA

spot_img
sorin florea
Foștii șefi ai Gărzii Financiare Sorin Florea, Ciprian Mihail Fronea și alți doi comisari sunt cercetați penal de DNA pentru că i-au spus, în urmă cu 2 ani, unui coleg, că este în vizorul procurorilor anticorupție. Sorin Florea și Ciprian Fronea, dar și Mădălina Buduleanu şi Eduard Tomescu, care lucrau, în iulie 2012, la Comisariatul General, sunt acuzați de folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității şi favorizarea infractorului.Procurorii anticorupţie susţin că au probe care arată că toţi cei patru suspecţi l-au avertizat, în iulie 2012, pe un comisar din cadrul structurii centrale a Gărzii Financiare că este anchetat de DNA pentru corupţie, ba chiar l-au anunţat că urmează să-i fie organizat un flagrant.

Informațiile care nu erau destinate publicității – existența dosarului DNA și momentul realizării operațiunii de prindere în flagrant, au fost transmise acestuia de către colegii săi din Garda Financiară.
comunicat DNA

Sorin Florea a fost, în 2010, inspector guvernamental la Secretariatul General al Guvernului, apoi a fost numit comisar general al Gărzii Financiare.

Ciprian Mihail Fronea este unul dintre câştigătorii concursului organizat de noua Direcţia Generală Antifraudă Fiscală din noiembrie anul trecut şi este inspector superior la Direcţia de Combatere a Fraudelor Constanţa.

Florentina Mădălina Buduleanu a câştigat şi ea un post la nou înfiinţata DGAF, devenind, prin concurs, inspector superior la Direcţia Control Activităţi cu risc fiscal, Serviciul Operativ Inopinat 2. Eduard Cristian Tomescu a fost poliţist economic la IPJ Constanţa, până să devină comisar la Garda Financiară – Comisariatul General. Botezul fiicei sale a fost, în 2011, subiect de tabloid. A cântat cu Delia piese machedoneşti, iar jurnaliştii au concluzionat că „gardistul” şi-a permis extravaganţa poate și pentru că, în conturile sale și ale soției, din declarația de avere, figurau la acea vreme, 250.000 de euro.

M.C.