14 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 17:25
No menu items!

Foști șefi din Sănătate, dați pe mâna DNA pentru un prejudiciu de 68 de milioane de lei

spot_img
Foști șefi din Sănătate, dați pe mâna DNA
qmagazine

Corpul de Control al premierului Victor Ponta a constatat la Ministerului Sănătăţii un prejudiciu de peste 68,7 milioane lei (peste 15,6 milioane de euro), reprezentând contribuţii neîncasate în trimestrul IV 2009-trimestrul III 2011, din cauza modului defectuos în care reprezentanţii ministerului şi-au îndeplinit obligaţiile.

Corpul de Control precizează că fapta reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii de a îndeplini în mod defectuos obligaţiile privind urmărirea încasării acestor contribuţii trimestriale, datorate de 23 de plătitori, selectaţi prin sondaj în raport cu sumele notificate, poate întruni elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, conform Codului Penal.

Constatările au fost transmise inclusiv Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Agenţiei Naţionale de Integritate şi Curţii de Conturi. De acuzații sunt vizați trei foști directori din cadrul Ministerului Sănătății, din perioada în care instituția a fost condusă de fostul ministru Attila Cseke.

R.D.