17.6 C
București
luni, 20 septembrie 2021 - 14:18

FMI așteaptă decizia autorităților române privind o eventuală modificare a acordului

spot_img

Andrea-Schaechter-FMI-negociator-romania-acord

Fondul Monetar Internațional (FMI) a transmis că așteaptă decizia autorităților de la București privind o eventuală modificare a măsurilor de atingere a țintei de deficit bugetar, înainte de a prezenta scrisoarea de intenție board-ului instituției.

”Am luat act cu privire la dezacordul președintelui Traian Băsescu față de măsurile specifice de atingere a țintei de deficit bugetar. Experții (n.r. FMI) monitorizează evoluțiile din România și așteaptă o decizie a autorităților asupra unei eventuale modificări a măsurilor necesare respectării țintei de deficit, înainte de a prezenta pachetul de măsuri Board-ului Executiv al Fondului”, se arată într-o declarație de presă a FMI.

Finanțatorii au reamintit că, la cele mai recente negocieri cu autoritățile române, s-a convenit un prag al deficitului bugetar de 2,2% din PIB în 2014. Președintele Băsescu a anunţat, luni seară, că a decis să nu aprobe memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenţi la carburanţi.

Fără o decizie la nivel politic, acciza la carburanţi va creşte de la 1 ianuarie, indiferent de poziţia preşedintelui, pentru că ordonanţa prin care taxa a fost majorată este în vigoare. Consiliul Director al FMI a aprobat la finele lunii septembrie un nou acord stand-by cu România, cu o durată de doi ani, în valoare de 2 miliarde euro, care va fi tratat ca preventiv.

Board-ul FMI a avizat, la sfârşitul lunii iunie, cu trei derogări, ultimele evaluări ale precedentului acord. Acordul României cu FMI şi UE, în valoare de 5 miliarde de euro, a fost tratat de autorităţile române ca preventiv, fără să fie trase fonduri, după o înţelegere de tip stand-by de aproximativ  13 miliarde de euro semnată în 2009 şi încheiată în 2011.

C.C.