joi, 25 februarie 2021 - 16:17

Florin Cîțu și Claudiu Năsui schimbă măsurile de sprijin pentru HORECA, date de Guvernul Ludovic Orban. Cum se vor acorda sumele

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, a anunțat că în ședința de guvern s-a stabilit ca ajutoarele pentru industria Horeca nu vor mai fi acordate  pe principiul „primul venit, primul servit”, stabilit în pandemie de Guvernul condus de Ludovic Orban.

Practic, noua ordonanță stabilește că toți solicitanții vor fi despăgubiți, în funcție de cifrele afacerii, în limita sumei alocate de la buget, de 1 miliard de lei. Ministrul Economiei susține că astfel “este corect, pentru că măsura viza despăgubirea tuturor celor care au fost închişi, nu doar a celor care sunt mai rapizi”

„Astfel toată lumea va primi bani şi nimeni nu va fi dezavantajat. Dacă nu sunt suficienţi bani în buget pentru toată lumea, atunci vor primi toţi mai puţin, dar toată lumea tot va primi. Este o soluţie corectă care nu împarte antreprenorii în câştigători (care primesc fonduri) şi pierzători (care nu primesc). Şi care nici nu stimulează lumea să îşi depună cererea de finanţare nici cât mai repede, nici cât mai târziu”, a scris ministrul Economiei pe reţeaua de socializare.

Conform ordonanței adoptate, Guvernul a alocat 1 miliard de lei pentru despăgubirea operatorilor din turism și restaurante.