9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 2:06
No menu items!

Flacăra olimpică pentru Jocurile de Iarnă de la Beijing, din 2022, a fost aprinsă în absența spectatorilor

spot_img

Flacăra olimpică pentru Jocurile de iarnă de la Beijing, din 2022, care se vor desfășura între 4 și 20 februarie a fost aprinsă, luni, la situl antic al Olympiei, conform ritualului tradiţional, dar în absenţa publicului din cauza pandemiei de Covid-19.

Flacăra a fost aprinsă în jurul orei locale 12:00.

Singurele personalităţi prezente au fost Thomas Bach, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), preşedinta Republicii Elene, Katerina Sakellaropoulou, precum şi reprezentanţi ai comitetelor olimpice elen şi chinez şi ziarişti acreditaţi.

Pentru a doua oară consecutiv în trei decenii şi a treia oară în istoria Jocurilor Olimpice moderne, ceremonia tradiţională s-a desfăşurat în absenţa spectatorilor, după modelul JO de vară de la Tokyo, din cauza coronavirusului.

n istoria Jocurilor din era modernă, flacăra nu a fost aprinsă cu porţile închise decât în 1984, când organizatorii eleni au vrut să protesteze față de caracterul comercial al Jocurilor Olimpice de la Los Angeles.

Actriţa Xanthi Georgiou, costumată în antică preoteasă elenă, a aprins flacăra în modul tradiţional, de la razele soarelui trecute printr-o oglindă parabolică.

„În aceste timpuri dificile pe care încă le trăim, Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing din 2022 vor fi un moment important pentru a reuni lumea în spiritul păcii, prieteniei şi solidarităţii”, a declarat preşedintele CIO, citat de Agerpres.

Flacăra Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă va fi dusă într-un timp record la Atena, după care va pleca spre Beijing.