10.1 C
București
sâmbătă, 16 octombrie 2021 - 7:55

Firmele de catering se așteaptă la creșteri după introducerea TVA de 9%

spot_img

Media comenzii este acum de 70 de lei

Catering

Decizia recentă a Guvernului României de a reduce TVA pentru produsele alimentare și băuturi non-alcoolice de la 24% la 9% va avea efecte de creştere în lanț, care vor conduce la avansul exponențial al  serviciilor de comenzi de mâncare şi al celor conexe industriei alimentare, inclusiv al serviciilor efectuate cu ajutorul site-urilor online și platformelor mobile, potrivit unui comunicat al companiei HelloHungry.

”Reducerea TVA va scădea cu siguranţă evaziunea din zona restituirii TVA şi va permite, de asemenea, restaurantelor și furnizorilor serviciilor conexe, inclusiv celor din zona comenzilor de mâncăruri, produse alimentare şi catering, să efectueze angajări noi şi să plătească mai bine personalul existent, în același timp ducând la o îmbunătăţire în ansamblu a calității serviciilor”, a declarat Dragoş Cristea, director de vânzări al HelloHungy România.

HelloHungry, deţinător al BGmenu.com, este cel mai mare serviciu de comenzi de mâncare şi catering din Bulgaria, cu peste 500 de restaurante înscrise în reţea şi  50.000 de clienți anual. HelloHungry a intrat pe piaţa românească în 2014, după ce a achiziționat platformele Quicky.ro și Oliviera.ro, concentrându-se în primă fază pe piața comenzilor de mâncare din București.

”HelloHungry salută reducerea TVA-ului pentru alimente, care coincide cu extinderea noastră în toată România. Planurile noastre de extindere au în vedere cele mai mari orașe, cum ar fi Timișoara, și suntem convinşi că o reducere semnificativă a TVA va permite managerilor de restaurant să ofere reduceri şi mai bune clienților noștri, fie pentru comenzi individuale, fie pentru cele de grup plasate de marile corporaţii”, a adăugat Cristea.

Gospodăriile din România alocă circa 70% din venitul lor consumului de produse alimentare și băuturi, cifră ce reprezintă cea mai mare rată din Europa. Creşterea activității economice în București și în alte orașe mari din România susține o rată de creștere bună a serviciilor de livrare a produselor alimentare,  care aproape s-a dublat în 2012-2013, cu o medie a comenzii curente online de 70 de lei.

Românii din marile orașe comandă mâncare cel puțin o dată pe săptămână, fie pentru birou (40%) sau pentru acasă (60%). Piața totală a serviciilor şi produselor alimentare din România este de 13 miliarde de euro, iar livrările online şi mobile deţin o cotă de peste 0,2%, cu venituri anuale de aproape 3 milioane de euro.

HelloHungy deţine locul al doilea pe piața din România, cu o cotă de 34%, prin cele două platforme de comandă, iar în Bulgaria este lider de piață, cu o cotă de 49%.

Principalele efecte pozitive ale scăderii TVA pentru piața relevantă:

  • restaurantele și serviciile de catering vor îmbunătăți timpii de livrare, ingredientele utilizate şi calitatea serviciilor, per ansamblu;
  • vor crește semnificativ veniturile, care vor permite tuturor furnizorilor de servicii să se extindă rapid și, de asemenea, să-şi majoreze discounturile;
  • discounturile mai mari vor oferi companiilor posibilitatea de a acoperi mai uşor cheltuielile legate de mesele oferite angajaţilor;
  • vor creşte semnificativ consumul și ocuparea forței de muncă, dând un impuls economiei.

Guvernul a decis să reducă anticipat, de la 1 iunie, cota TVA pentru alimente și băuturi nealcolice la 9%.