9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 0:20
No menu items!

Finanțele au modificat proiectul privind plățile în numerar. Ce schimbări importante s-au făcut la lege

spot_img

Imagini regizate cu bancnote, 8 noiembrie 2007. Foto: Andrei Spirache

Achizițiile de bunuri imobile și autovehicule se vor putea face în limita unui plafon zilnic de 10.000 de lei pe tranzacție, fiind eliminată prevederea potrivit căreia contravaloarea acestora se achită numai prin instrumente de plată ce nu implică numerar. Aceasta este una dintre cele mai importante modificări aduse la proiectul de lege privind întărirea disciplinei financiare.

”Ministerul Finanţelor Publice a publicat astăzi (miercuri, n.r.) pe site-ul instituţiei, la rubrica Transparenţă decizională, o nouă formă a proiectului de lege pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată”, se arată într-un comunicat al instituției.

Astfel, o modificare notabilă adusă de noul proiect de lege o reprezintă eliminarea prevederii potrivit căreia contravaloarea achiziţiilor de bunuri imobile şi autovehicule se achită numai prin instrumente de plată fără numerar, indiferent de valoarea acestora.

În acest sens, potrivit noului proiect de lege, aceste tranzacţii urmează să se efectueze cu încadrarea în limita generală privind tranzacţiile efectuate între persoanele fizice, respectiv în limita plafonului zilnic de 10.000 lei/tranzacţie.  În cazul operatorilor economici, aceste tranzacţii se vor efectua în limita plafonului de 10.000 lei pe zi.

De asemenea, în actualul proiect de lege au mai fost introduse următoarele noutăți:

–          În relaţia operatori economici-persoane fizice, exceptarea de la aplicarea plafonului de încasări în numerar stabilit de lege, respectiv de la interdicţia de fragmentare a încasărilor şi a livrărilor/prestărilor de servicii, în cazul livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii care se efectuează cu plata în rate,  cu condiţia existenţei  contractelor de vânzare-cumpărare  legal încheiate care prevăd o astfel de modalitate de vânzare, respectiv de încasare a sumelor;

–          Posibilitatea ca operatorii economici să restituie persoanelor fizice sumele în numerar, indiferent de nivelul acestora,  în cazul returnării de bunuri de către persoanele fizice sau neprestării de servicii către persoanele fizice, în condiţiile în care la data restituirii acestea din urmă declară pe propria răspundere că nu mai deţin cont bancar.

–           în cazul operaţiunilor efectuate între operatorii economici, în actuala formă a proiectului de lege, plafoanele de plăţi în numerar au fost menţinute la nivelul celor instituite prin Ordonanţa Guvernului nr.15/1996, respectiv la suma de 5.000 lei/zi/persoană, dar nu mai mult de 10.000 lei/zi, respectiv de 10.000 lei/zi în cazul magazinelor de tipul cash&carry.

În varianta anterioară a proiectului de lege erau propuse plafoane de plăţi zilnice în numerar de 2.000 lei/zi/persoană, dar nu mai mult de 5.000 lei/zi.

O situaţie similară se înregistrează şi în cazul încasărilor în numerar, pentru care, în actuala formă a proiectului de lege, se propune un plafon zilnic de 5.000 lei de la o persoană, faţă de 2.000 lei de la o persoană, cât era în varianta anterioară a proiectului de lege.

În ceea ce priveşte relaţia operatori economici – persoane fizice, în actuala formă a proiectului de lege, plafonul de încasări în numerar efectuate de operatorii economici de la persoane fizice, reprezentând cesiuni de creanţe, primirea de împrumuturi sau alte finanţări, a fost majorat la 5.000 lei/persoană/zi, faţă de 2.000 lei/persoană/zi propus în varianta anterioară a proiectului de lege.

Şi în cazul plăţilor în numerar efectuate de operatorii economici către persoanele fizice  reprezentând contravaloarea unor achiziţii de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi restituiri de împrumuturi sau alte finanţări,  a fost propus un plafon zilnic de 5.000 lei/persoană, faţă de 2.000 lei/persoană cât era în varianta anterioară.

Proiectul de lege pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată urmează să intre în dezbatere pe agenda şedinţei de Guvern.

C.C.