Finanțele au împrumutat peste 1 miliard de lei, la o dobândă de sub 3% pe an

Ministerul-Finantelor

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a împrumutat, luni, 1,1 miliarde de lei pe un an, la o dobândă de 2,9%, un nou record pentru titlurile de stat pe această maturitate. Oferta celor 11 bănci care au participat la licitație a fost dublul sumei atrase de stat, respectiv 2,25 miliarde de lei.

Cel mai recent record de dobândă înregistrat de stat la împrumuturile de la bănci a fost joia trecută, când ministerul Finanțelor Publice a împrumutat de la 10 instituții de credit suma de 300 de milioane de lei, la o de 3,6% pe an. Acest cost este semnificativ sub recordul precedent, aferent redeschiderii unei emisiuni de titluri de stat pe 3 ani, cu valoare reziduală de 2 ani.

Astfel, MFP accepta, la 27 iulie 2013, o dobândă anuală de 4,38% pe an în cazul unei emisiuni de obligațiuni similare. La începutul acestei luni, MFP atrăgea de la instituțiile de credit interne 800 de milioane de lei, la o dobândă-record pentru titlurile de stat pe șase luni de 2,78% pe an.

Potrivit Ministerului pentru Buget, randamentele titlurilor de stat au intrat pe o curbă descendentă începând din decembrie 2009, pe majoritatea maturităților. Astfel, dacă în urmă cu patru ani statul se împrumuta, pe cinci ani, la o dobândă de 10% pe an, în luna octombrie a acestui an costul a coborât la 4,7% pe an.

Cele mai spectaculoase scăderi de dobândă au fost pe maturitățile de 3 ani și pe cele de 6 luni, de la aproximativ 10% în decembrie 2009, la 3,12% în octombrie 2013, respectiv de la 6,71% în decembrie 2010, la 2,78% în decembrie 2013.

În decembrie ajung la maturitate titluri în valoare de 2,08 miliarde de lei. De la începutul anului, ministerul a împrumutat de pe piaţa internă peste 45 de miliarde de ei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne şi externe, de 3,07 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari.

Cosmina Croitoru

NICIUN COMENTARIU